Sport

O alegere bună! Kovacs Eduard, noul șef al Clubului Sportiv Municipal Deva

În sfârșit, devenii au scăpat de Marius Mustață, cel care a anunțat că demisionează, apoi s-a răzgândit, dar până la urmă nu a mai avut contract la șefia Clubului Sportiv Municipal (CSM) Deva.
În aceste condiții, conducerea Pri­măriei Deva a luat decizia de a-l numi pe postul de șef Serviciu al CSM Deva pe Kovacs Eduard (foto).
În prezența viceprimarului Sorin Lavu și a administratorului public Ciprian Luca, Kovacs a fost prezentat în noua postură.
„Eduard Kovacs este un nume bine­cunoscut în peisajul sportiv devean. Cu o legătură strânsă față de stadionul din Deva încă din anul 1980, a fost jucător de fotbal în Liga a II-a la Mureșul Deva în 1989 și a continuat activitatea fot­ba­listică în Timișoara în perioada stu­den­ției, în 1991.
Cariera sa a continuat ca arbitru divizionar timp de 18 ani (2000–2017), iar în ultimii 7 ani a fost președintele clu­bului West Deva, de care s-a des­părțit recent.
Îi urăm mult succes în noua funcție și avem convingerea că experiența și pasiunea sa pentru sport vor aduce plus valoare activității CSM Deva”, au anunțat reprezentanții Primăriei Deva. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura