Politica si administratie

Numărul de angajaţi din economie, la un nivel record al ultimilor nouă ani

Modificările promovate de Guvern la Codul Fiscal urmăresc nu doar o mai bună colectare a veniturilor la bugetul public, dar şi o împărţire echitabilă a poverii fiscale. Un obiectiv important al Guvernului este fiscalizarea economiei, în principal în sectoarele în care acum este evaziune mare, respectiv colectare de TVA şi accize. Astfel, vor creşte mult veniturile din TVA şi accize, nu din buzunarele oamenilor, cum, în mod eronat, susţin reprezentanţi ai PNL.
Cei cu venituri mici vor fi protejaţi, aşa cum PSD s-a angajat în programul de guvernare. Cheltuielile ce vor fi deduse încurajează un comportament social responsabil  – asigurări, sănătate, educaţie, cultură.
Impactul estimat al introducerii impozitării pe venitul global (IVG) indică venituri suplimentare la bugetul de stat de circa 16 miliarde lei anual. Iar faptul că acest sistem şi-a demonstrat eficienţa în alte state dezvoltate precum SUA, Franţa, Belgia – arată că este un model funcţional.
În acest moment, prin actualul sistem, ponderea veniturilor încasate de la persoanele fizice, cu excepţia impozitelor reţinute la sursă, este foarte mică – circa 2%. Aşadar, declaraţiile legate de faptul că actualul sistem este ultraperformant şi împiedică fraudele fiscale sunt lipsite de susţinere în economia reală, aşa cum o arată cifrele.
Mai mult, primele impozite pe noul sistem se vor plăti abia în luna mai 2019. Până atunci este suficient timp pentru introducerea acestuia. De altfel, declaraţia pentru IVG va fi completată în prezenţa contribuabilului şi împreună cu acesta. În final, contribuabilul semnează declaraţia şi îşi asumă astfel răspunderea pentru veridicitatea celor declarate. Chiar dacă este vorba de o declaraţie complexă pentru IVG, este doar o singură declaraţie care poate fi transpusă uşor într-o bază de date informatică.
În timp ce opoziţia vorbeşte despre faptul că România va ajunge în criză economică, FMI şi-a îmbunătăţit estimarea privind creşterea economică din acest an. Semnalele economice din primele luni ale acestui an confirmă din plin prognoza de creştere. Vorbim despre creşterea investiţiilor private în economie, de crearea de noi locuri de muncă, de creşterea producţiei industriale, de optimismul angajatorilor. Sunt indicatori importanţi că economia României va fi pe plus.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul de angajaţi din economie a ajuns, în luna ianuarie, la 4,78 milioane de persoane, în creştere cu peste 160.000 de oameni prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut şi la un nivel record al ultimilor nouă ani. Efectivul total de locuri de muncă se apropie astfel cu paşi repezi de nivelul cel mai ridicat din perioada de boom economic, de 4,83 de milioane de angajaţi, înregistrat în septembrie 2008.
Aceste cifre nu fac decât să confirme faptul că PSD are un program coerent, cu măsuri concrete, care se simt în economia României.

Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

One thought on “Numărul de angajaţi din economie, la un nivel record al ultimilor nouă ani

  • Gargara electorala ieftina.
    Oamenii si-au luat mai multe joburi, multe cu timp partial.
    PSD ul cand nu mai are pe cine minti, se minte singur.
    Hai sictir.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura