Politica si administratie

Nu vor staţie GPL între blocuri

Natalia Bumbac

Locatarii de la blocul 21, de pe strada Ciprian Porumbescu din Deva, ar putea ”beneficia” de o staţie de distribuţie a gazului petrolier lichefiat (GPL) chiar la doi paşi de casă. De câteva zile, a fost montat un panou informativ prin care sunt invitaţi să transmită observaţii şi propuneri la Primăria Deva pe acest subiect. ”Observaţiile sunt necesare în vederea stabilirii cerinţelor de elaborare a planului urbanistic zonal” – se mai arată în acel panou.
Într-un total dezacord cu construirea staţiei GPL, oamenii au întocmit o petiţie care a fost semnată deja de peste 100 de persoane. Intenţionează să o transmită autorităţilor care emit autorizaţiile aferente proiectului, pentru ca acestea să afle punctul lor de vedere. Dar, le este teamă că la fel cum s-a întâmplat în trecut, când au fost date avize pentru alte construcţii din zonă, fără să se ţină cont de opinia lor, la fel se va întâmpla şi acum. Motiv pentru care s-au hotărât să-şi facă publică poziţia lor vizavi de acest plan şi prin intermediul ziarului nostru.
Le ”lipseşte” o construcţie industrială
”În ultimii ani, Primăria Deva a acordat avize de construire unor clădiri care au aglomerat cartierul, în detrimentul locatarilor şi care au afectat grav spaţiile verzi, construcţiile (de exemplu, Biserica Immaculata şi blocul turn) fiind ridicate pe foste spaţii verzi. În plus, acestea nici nu se încadrează armonios în ansamblul arhitectural. Tot Primăria Deva a acordat aviz de funcţionare unei săli de bowling în incinta fostei centrale termice (n.r. în spatele blocului), ceea ce a dus la disconfortul locatarilor, din cauza gălăgiei şi aglomeraţiei produse de clienţii respectivei săli de jocuri”, se arată în petiţia semnată de locatarii Blocului 21, un bloc cu 10 scări. Pe lângă aceste argumente, oamenii arată că traficul rutier în zonă este foarte aglomerat, mai ales pe perioada anului şcolar, blocul învecinându-se cu Liceul de Arte ”Sigismund Toduţă” şi o grădiniţă. Singurul lucru care le-ar ”lipsi” ar fi o unitate industrială, de tipul staţiei GPL, care ar ”întregi” peisajul arhitectural al cartierului. Înghesuiţi din toate părţile, oamenii îşi amintesc că pe acel spaţiu a fost un teren de sport, iar cartierul lor era mult mai aerisit. Acum este teren privat pe care funcţionează o parcare.
Mai mult de atât, petiţionarii susţin că la construirea staţiei GPL nu vor fi respectate distanţele prevăzute de normele tehnice în astfel de cazuri. Iar în subsolul din vecinătatea amplasamentului se află conducte de gaze, termoficare şi reţele electrice.
”Poate cere orice, nu se ştie dacă i se aprobă”
Firma care ar urma să construiască staţia GPL, Service Telecom SRL Deva, a depus o solicitare de eliberare a avizului de mediu la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara. Directorul executiv al agenţiei, Georgeta Barabaş, a confirmat acest fapt şi ne-a transmis că actele vor fi analizate în şedinţa din 11 iulie. Aceasta a mai spus că o solicitare similară a fost depusă în trecut pentru construirea unei staţii GPL pe strada Mihai Eminescu, dar a fost respinsă.
Viceprimarul Devei, Răzvan Mareş, aflase despre intenţiile firmei Service Telecom SRL dintr-o postare de pe Facebook a unui cetăţean nemulţumit de acest proiect. Edilul ne-a spus că un proprietar poate cere orice, doar că nu i se pare potrivit locul, arătând că solicitarea adresată primăriei de către societate este o etapă procedurală.
„Îndeplineşte cerinţele legii”
Aşa cum am aflat, administrator al firmei Service Telecom SRL Deva este Remus Pitar, cunoscut ca om de afaceri, dar şi proprietar al mai multor terenuri pe raza municipiului Deva. L-am contactat telefonic pentru a-i cere un punct de vedere despre reclamaţiile oamenilor care ar urma să fie vecini cu staţia GPL. Acesta ne-a spus că este proprietarul terenului pe care i l-a retrocedat Primăria Deva şi, cu o oarecare reticenţă în voce, a afirmat că are ”probabil” în plan construirea staţiei. Întrebat dacă i se pare potrivit amplasamentul, Remus Pitar a spus că sunt alte nouă staţii similare în Deva şi că nimeni nu s-a împotrivit construirii lor. Acesta a mai explicat că staţia nu prezintă nici un pericol, iar proiectul se încadrează în termenii legali.
Rămâne de văzut care vor fi răspunsurile autorităţilor statului la solicitările Service Telecom, dar şi la petiţia locatarilor de pe strada Ciprian Porumbescu. Un singur lucru este cert, că lucrurile nu mai pot fi făcute în tăcere. Şi asta o dovedeşte anunţul apărut pe uşa de la una dintre scările blocului. Un anunţ care îi convoacă pe proprietari la o şedinţă pe tema subiectului fierbinte, luni, 10 iulie, la ora 18.00. Din spusele oamenilor, invitaţia la discuţii ar aparţine unor reprezentanţi ai autorităţilor locale, care au aflat despre nemulţumirea lor de pe o reţea de socializare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura