ActualitateFlash

Nu vă lăsaţi păcăliţi de SMS-urile „câştigătoare“

Cristina Ghenea

Înşelăciunea prin SMS rămâne, în continuare, una dintre cele mai folosite escrocherii. Mesajele „câştigătoare“ fac din nou ocolul ţării, anunţând oamenii că pot intra în posesia a diverse bunuri şi sume mari de bani, dacă trimit câteva coduri de reîncărcare pentru cartele pre-pay, sau dacă sună la un număr de telefon, la care pot primi indicaţii.
„Felicitări!!! Altex România şi BCR v-a desemnat câştigătorul unui telefon mobil şi a sumei de 10.000 de euro. Pentru informaţii, sunaţi la următorul număr de telefon (…). Expeditor: Altex România“, se arată în SMS-ul primit ieri dimineaţă de o femeie din municipiul Hunedoara. Aceasta şi-a dat seama că este vorba despre o înşelătorie, mai ales, pentru că nu participase la nici un fel de concurs, lucru confirmat şi de reprezentanţii firmei în numele căreia a fost trimis mesajul. „De ani de zile, avem această problemă. SMS-urile sunt trimise de infractori, nu de noi, iar lumea nu trebuie să creadă în ele şi să pice în capcană. Ne pare rău, dar este foarte greu să îi oprim pe expeditori, pentru că aceştia folosesc cartele pre-pay, pe care le schimbă des“, au declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN reprezentanţii Altex România.

Doi vinovaţi, prinşi anul trecut

De altfel, poliţiştilor le este greu să îi identifice pe autorii acestor înşelăciuni şi pentru că majoritatea celor care primesc astfel de mesaje nu depun sesizări la Poliţie. „În general, oamenii se prind că este vorba despre o escrocherie după ce trimit câteva coduri de reîncărcare. Iar pentru că asta înseamnă un prejudiciu relativ mic, de până în 50 de euro, de cele mai multe ori, nu mai vin să depună plângere“, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a adăugat că anul trecut, la Poliţia municipiului Deva, au fost sesizate doar trei astfel de mesaje „câştigătoare“, iar oamenii legii au identificat doi indivizi care se ocupau cu trimiterea SMS-urilor. Ambii sunt deţinuţi ai unor penitenciare din ţară şi se pare că SIM-urile au ajuns la ei prin complicitatea unor rude, care le-au strecurat în pachetele cu mâncare.

8 comentarii la „Nu vă lăsaţi păcăliţi de SMS-urile „câştigătoare“

  • 0751868931 – asta e nr de telefon de pe care am fost anuntat ca am castigat 10000 Euro si un telefon da la Altex
    de ce in Romania in momentul in care ai cumparat o cartela prepay nu ti se cer datele personale de pe actul de identitate?

  • +40757531593 asta e numărul de telefon de pe care am fost anunțat că am câștigat 10.000 euro și un Laptop marca //toshiba… !

    Am șters sms-ul, pentru că nu particip deobicei la nici un tragere la sort, pentru că mi se pare prostii și chiar dacă există și atunci sunt foarte puține șanse de a câștiga …

  • buna ziua!la fel am primit si eu un sms ,unde eram castigatoarea unui premiu de 10000 euro si un laptop(toshiba}.nr. de tel este 0749856528.

  • am primit si eu un mesaj de la „altex” spunandu-mi k sunt castigatorul a 10000 de euro si un leptop Toshiba prin tragere la sort…mia zis k trebuie sa depun intai un comision de 2% adik 200 de euro sau 900 ron…asta e numarul de tel:0746844303..

  • Ar fi frumos daca articolul ar contine si informatii despre cum sa depum aceasta sesizare… Imediat mi-am dat seama de scam-ul asta dar nu stiu pe cine sa anunt.

  • @florin: pentru ca in Romania mai avem inca ceva viata privata, si nu stie inca statul ce culoare facem de dimineata. ignoranti ca tine ajuta ca profitand de nemultumiri si inconveniente sa ajungem inapoi ca pe vremea PCR, cam cum sunt Americanii acum.

  • @D Marti: incearca sa o anunti pe vecina de vis-a-vis, sau poate pe D-na Luni. In nici un caz sa mergi sau sa suni la sectia de politie de care apartii. Incearca sa anunti Biserica, sau fa un comment pe un site insignifiant. Sau scrie in jurnalul tau zilnic, sau scrie asta in loc de numele tau cand te semnezi la magazin dupa ce platesti cu cardul, exact pe linia punctata unde scrie „tranzactie cu PIN, nu necesita semnatura”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura