Actualitate

Nu s-a lăsat până nu s-a spânzurat

Oana Mihnea

Trupul fără viaţă al unui bărbat de 44 de ani, din Teliucu Inferior,  a fost descoperit de apropiaţi atârnând de o sfoară. Acesta a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa, din motive ştiute doar de el.

Din primele informaţii se pare că bărbatul nu a fost la prima tentativă de acest fel. În repetate rânduri a încercat să îşi pună capăt zilelor, însă nu a reuşit… până ieri. Acesta s-a dus în podul unei case aflate în construcţie din localitate şi înainte de a-şi duce la bun sfârşit intenţia, şi-a sunat membrii familiei de mai multe ori, ca să îi anunţe ce gânduri are şi toţi paşii pe care îi face. Chiar înainte de a împinge scaunul de sub picioare, i-a spus unui apropiat că urmează să facă acest lucru, apoi nu s-a mai auzit nimic. Deşi au pornit imediat în căutarea bărbatului, când l-au găsit a fost prea târziu, pentru că acesta era deja decedat.
Reprezentanţii IPJ Hunedoara susţin că nu există suspiciuni de comiterea vreunei infracţiuni. Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, Dan Mărculescu, trupul hunedoreanului a fost preluat de medicii legişti, iar autopsia a stabilit cauza decesului, asfixie mecanică prin spânzurare. Bărbatul nu prezenta alte leziuni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura