ActualitateFlash

Nu merge telecabina, dar merge autobuzul pe Cetate

Societatea de Transport Public Local Deva SRL a introdus un nou traseu de autobuz, cu caracter sezonier, destinat facilitării accesului vizitatorilor către unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului – Cetatea Deva.

Ecologic
Se știe, noua telecabină, care a costat 4,5 milioane de euro, nu funcționează din mo­tive tehnice. În aceste condiții, administrația locală actuală, care nu are nici o vină pentru nefuncționarea ascensorului de pe Dealul Cetății, a decis să introducă un traseu de autobuz pentru Cetate, până la Poarta 1. Măcar așa turiștii pot ajunge mai repede pe Cetate. Dar, în aceste condiții, cine răs­punde că noua telecabină nu funcționează, iar 4,5 milioane de euro au fost aruncați pe apa sâmbetei de vechea adminsitrație?
Începând de ieri, 19 iunie 2025, traseul numărul 8 devine operațional, oferind turiștilor și localnicilor o alternativă directă, confortabilă și ecologică de transport către zona Cetății. Măsura are scopul de a sprijini turismul local, de a reduce traficul rutier din zonă și de a promova utilizarea mijloacelor de transport în comun.
Transportul va fi asigurat cu un microbuz urban, cu o capacitate de 22 de locuri, care va circula zilnic, la interval de o oră, inclusiv în weekend, între orele 10:00 – 18:00, până la data de 31 octombrie 2025.

Traseul complet al autobuzului este următorul:
• Tur: Piața Cetății – Strada Valeriu Braniște – Strada Horea – Strada Avram Iancu – Strada Gheorghe Lazăr – Strada Cetății – Poarta 1
• Retur: Poarta 1 – Strada Cetății – Strada Ștefan cel Mare – Strada Ștefan Octavian Iosif – Strada Axente Sever – Piața Cetății
„Ne dorim ca Cetatea Deva să fie cât mai accesibilă pentru toți cei care ne vizitează orașul. Noul traseu de autobuz va încuraja turismul local și va reduce traficul auto din jurul obiectivelor istorice”, arată reprezen­tanții Primăriei municipiului Deva. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura