Noutăţi de la Direcţia pentru Agricultură a judeţului Hunedoara

1 aprilie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Conducerea Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara a decis testarea online a celor care au urmat cursurile organizate de instituţie ca formă de sprijin pentru fermierii hunedoreni. Acestea sunt în domenii precum apicultură, creşterea animalelor şi cultura plantelor. De asemenea, pe perioada pandemiei generate de COVID-19, comunicarea cu reprezentanţii unităţii se face prin poştă, fax sau în sistem electronic.

Culturile de tomate şi usturoi, sprijinite şi în 2020
„Orice informare, sugestie, nelămurire sau adresă se pot trimite fie prin poştă, la adresa noastră din Deva, Strada 22 Decembrie, nr. 222, fie pe e-mail-ul [email protected] sau [email protected] ori pe faxul 0254/ 212 259. Este valabil şi pentru aceia care vor să se înscrie în programul guvernamental destinat exploataţiilor din spaţiile protejate prin care producătorilor de tomate li se oferă un sprijin financiar anual în cuantum de 3.000 de euro, sumă obţinută prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), startul pentru 2020 fiind luat de curând.
Cererea de înscriere şi documentele aferente ne pot fi transmise până la data de 15 mai a.c. Reamintesc faptul că, potrivit cerinţelor de eligibilitate, e obligatoriu ca toţi beneficiarii să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 metri pătraţi, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator, să obţină o producţie de minimum trei kg tomate/metru pătrat, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere, să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor completat începând cu data înfiinţării culturii şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei. Potenţialii beneficiari sunt producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008, producătorii agricoli persoane juridice.
Un alt program la care s-a dat undă verde ţine de cultivarea usturoiului. Schema de ajutor de minimis se desfăşoară pe o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar se calculează proporţional cu suprafaţa de pe care s-a obţinut o cantitate minimă de 3.000 kg/ha. Cererile se depun la noi, la fel, electronic, prin poştă sau fax, până la data de 15 mai. Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum trei kg usturoi/10 mp, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să facă dovada producţiei realizate, prin documente justificative. Se califică producători agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008, producători agricoli persoane juridice. Informaţii suplimentare putem oferi la telefon 0254/217 453 sau 0254/218 555”, a anunţat Călin Marian (foto), directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.
Acesta a mai spus că trebuie amintit că Ministerul Agriculturii face legătura între fermieri şi retaileri printr-un portal (www.rndr.ro/legume), unde aceştia din urmă pot anunţa de ce cantităţi de legume dispun. Măsura are scopul de a identifica modalităţile optime de preluare a mărfii direct de la producători. O altă noutate comunicată este că în curând, DAJ va lansa o platformă judeţeană de acest fel, dedicată fermierilor hunedoreni (www.piatahunedoreana.ro), pentru a le da o mână de ajutor în comercializarea producţiei şi a veni în întâmpinarea preferinţelor consumatorilor.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Apa Serv Valea Jiului ia măsuri de protejare a populaţiei

În contextul pandemiei de coronavirus, operatorul de apă şi canal din Valea Jiului a adoptat noi măsuri astfel încât să-şi...

Acţiune de sprijin a revoluţionarilor hunedoreni în lupta cu COVID-19

Ieri, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Răniţilor Revoluţiei şi a Urmaşilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva (AJRRUEM), dr. Gheorghe Firczak, a predat prefectului...

Jocurile Olimpice de la Tokyo

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu (foto), consideră că noile date de desfăşurare a competiţiei olimpice din Japonia...

Închide