Noul şef de la Consiliul Judeţean este cunoscut. Cine vor fi cei doi vicepreşedinţi?

29 septembrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Hune­doara, Laurenţiu Nistor, le-a mulţumit, ieri, într-o conferinţă de presă, tuturor colegilor, hunedorenilor, dar şi adversarilor politici. Social-democraţii au ob­ţinut o victorie importantă, după ce şi-au adjudecat un număr de aleşi judeţeni care le permite să conducă instituţia judeţeană fără probleme.

„Facem ce am promis!”
„Toţi primarii s-au implicat enorm în această campanie electorală. Am câştigat detaşat faţă de adversarii noştri. A fost o campanie atipică, în care nu am avut posibilitatea să dialogăm cu cetăţenii. Am obţinut cei mai mulţi primari din judeţ. ÎI asigur pe hunedoreni că vom face exact ce am promis în campanie, respectăm cetăţeanul. Ştiu că voi găsi la Consiliul Judeţean foarte multe proiecte începute şi multe în stadiu de implementare. Voi continua toate investiţiile. Îmi doresc ca la consiliu să avem un serviciu specializat pentru atragerea de fonduri europene. Şi, sper ca, odată cu preluarea pre­şedinţiei să am timp să găsesc şi cheia de care vorbeau liberalii, că au lăsat un judeţ la cheie. Cu experienţa mea, şi împreună cu colegii mei, vom face cele mai mari proiecte pentru judeţ”, a de­clarat Laurenţiu Nistor, preşedintele ales uni­no­minal al Consiliului Judeţean Hunedoara.

PSD are majoritate confortabilă
Rezultatele parţiale arată că următoarele formaţiuni politice vor forma noul Consiliu Judeţean: PSD, Alianţa PNL-UDMR-PNŢCD, Pro România, PMP şi USR. PSD are, în prezent, 17 locuri în consiliu, Alianţa PNL-UDMR-PNŢCD, 7, Pro România, 4, iar PMP şi USR câte 2 locuri. Sunt 33 de consilieri judeţeni, inclusiv preşedintele. În aceste condiţii, PSD are majoritatea şi poate să-şi pună şi cei doi vicepreşedinţi. Întrebat dacă ştie cine vor fi cei doi vicepreşedinţi, Laurenţiu Nistor a declarat că acum încep discuţiile pentru desemnarea celor doi adjuncţi ai săi. Organizaţia PSD din municipiul Hunedoara a adus cele mai multe voturi pentru Nistor, 14.000, iar numirea unui vicepreşedinte din municipiul de pe Cerna se discută. Ion Bădin este consilierul judeţean din municipiul de pe Cerna cu şanse să ajungă vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. De asemenea, un al doilea vicepreşedinte s-ar putea să fie din Valea Jiului, de unde au venit un număr mare de voturi pentru PSD. Vom vedea însă după negocieri cine vor fi cei doi vicepreşedinţi.
La Consiliul Judeţean PSD a obţinut un scor de 43 la sută, Alianţa PNL-UDMR-PNŢCD, 20 la sută, Pro România, 8,50 la sută, USR, 5,5 la sută, PMP, 5,2 la sută. Celelalte partide nu au atins scorul de mi­ni­mum 5 la sută pentru a intra în legislativul judeţean.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotasşii că un personaj de pe la noi s-a ajuns! El a reuşit, în scurt timp, să-şi achiziţio­neze un...

Spărgători de magazine, trimişi în judecată

Trei tineri din Hunedoara au fost trimişi în judecată după ce s-au asociat pentru a comite mai multe furturi din...

Într-o criză de nervi a spart totul în casă

Individul băuse bine şi după ce şi-a agresat verbal soţia, şi-a vărsat nervii pe lucrurile din casă, începând să le...

Închide