Nou termen în dosarul strămutat al lui Moloţ

11 aprilie 2017 | 1 Comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Azi, la Curtea de Apel Timişoara va avea un nou termen de judecată procesul denumit Moloţ vs. ANI 2. Un dosar în care, fostul şef al judeţului a cerut anularea raportului dat de ANI prin care a fost declarat în conflict de interese, pentru că din funcţia pe care a deţinut-o a alocat sume de bani către alte instituţii, unde, de asemenea, avea posturi de conducere.

Cererea lui Mircea Moloţ (foto) a fost înregistrată iniţial la Curtea de Apel Alba Iulia. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a depus o cerere de strămutare a dosarului care i-a fost admisă, astfel, dosarul a ajuns la instanţa din Timişoara.
La termenul anterior, din 15 februarie, magistraţii timişoreni au trimis o nouă solicitare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a restitui dosarul de fond. Acesta a fost trimis la instanţa supremă cu aproximativ doi ani în urmă pentru soluţionarea unei contestaţii şi nu a mai fost înapoiat Curţii de Apel Timişoara. În total, Moloţ a intentat trei procese în care a cerut anularea a trei rapoarte emise de ANI în care a fost declarat în conflict de interese sau în incompatibilitate. Unul dintre aceste procese a fost soluţionat în ianuarie 2015, în care Moloţ a pierdut definitiv, cererea de anulare a actului emis de ANI fiindu-i respinsă. Motiv pentru care mandatul de preşedinte al CJ Hunedoara i-a fost revocat înainte de termen, conform legilor integrităţii. (N. Bumbac)

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Vlad spune:

    Jegul acesta trebuia sa fie dupa gratii,a pus judetul pe butuci cu apropuatii sai.Rusine rusine autoritatilor care taraganeaza dosarele acestei canalii.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Declaraţie de presă a senatorului PNL Eleonora-Carmen Hărău. „Milioane de români rămân captivi în sărăcie”

Acela care analizează statisticile economice, dar priveşte, în acelaşi timp, realitatea din jurul său, înţelege ironiile pe tema irelevanţei utilizării...

Programări cu două luni în avans la RAR Hunedoara

Registrul Auto Român (RAR) a anunţat ieri într-un comunicat programul  de lucru în zilele din perioada Sărbătorii Paştelui. Mai exact, ...

Spitalul din Brad se aliniază noului contract cu Casa de Sănătate

Alocările bugetare prevăzute în noul contract cadru încheiat cu Casa Judeţeană de Sănătate Hunedoara, pentru perioada 2017-2018, impun modificări în...

Închide