FlashPolitica si administratie

Nicula, secretar în Biroul Permanent al Senatului

Liderul PSD Deva, Cosmin Nicula (foto), a fost ales, ieri, în funcţia de secretar al Biroului Permanent al Senatului României.

Se poate spune, astfel, că Nicula a avut ceva de câştigat, după ce el a fost cel care a început scandalul cu Mircea Geoană, solicitându-i să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului. După ce Mircea Geoană a fost schimbat de la conducerea Senatului, iar locul acestuia a fost luat de Vasile Blaga, un post de secretar al Biroului Permanent al acestei instituţii a revenit PSD. Astfel, pesediştii au avut de ales între senatorii Cosmin Nicula şi Ioan Mang. Cu 22 de voturi la 16, Nicula a ajuns pe postul de secretar. Biroul Permanent al Senatului este format din preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura