ActualitateFlash

Nici un ofertant nu s-a înscris la licitaţia pentru vânzarea Termocentralei Mintia

Nici o firmă nu s-a înscris la licitaţia or­ganizată pentru vânzarea Termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), termenul limită pentru depunerea unei oferte fiind marţi, 12 iulie, la ora 12,00, a declarat administratorul judiciar al CEH, Emil Gros.

De patru ori la același preț
El a precizat că licitaţia programată pen­tru data de 15 iulie se va ţine şi în aceste condiţii, urmând ca în procesul verbal ce se va încheia cu acel prilej să se consemneze situaţia de fapt. Licitaţia se va relua apoi, la acelaşi preţ, de 91,23 milioane euro, fără TVA, pe data de 29 iulie, la sediul CEH din Petroşani. În cazul în care activul nu va fi va­lorificat, licitaţia se va relua în 12 august şi ulterior în 26 august, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie, aşa cum au aprobat creditorii societăţii.
Procedura de valorificare a acestui activ a fost aprobată de adunarea creditorilor CEH în cadrul şedinţei convocate de adminis­tra­torul judiciar, SC Expert Insolvenţă SPRL, la data de 20 mai 2022.
Printre condiţiile impuse de Ministerul Ener­giei companiei care va achiziţiona ter­mocentrala se află şi obligativitatea rea­lizării unei noi capacităţi energetice de 800 MWh în bandă pe gaz metan şi energie re­generabilă până la finele anului 2026.
Termocentrala Mintia face parte din CEH şi este compusă din terenuri în suprafaţă de 329,8 ha şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente. Ter­mo­centrala a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune, iar per­so­nalul a fost disponibilizat. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura