FlashPolitica si administratie

Nelu Ardelean a demisionat din PNL

02 nelu ardelean (3)Sorina Popa

Directorul Teatrului de Artă Deva, Nelu Ardelean (foto), a demisionat, ieri, din PNL, el depunând demisia preşedintelui interimar al organizaţiei judeţene, deputatul Bogdan Ţîmpău.
Nelu Ardelean a afirmat că a plecat după şase ani din rândul liberalilor, pentru că a avut unele nemulţumiri, dar va vorbi mai mult despre asta într-o conferinţă de presă pe care o va organiza săptămâna viitoare, când se întoarce din vacanţă. Cu această mişcare, Ardelean pierde postul de consilier local la Deva, unde a îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Comisiei de Buget. Se pare că directorul teatrului devean se va înscrie în Alianţa Liberalilor şi Democraţilor din România (ALDE), partid rezultat din fuziunea dintre PLR şi PC şi va candida pentru Primăria Deva. Surse din ALDE Hunedoara susţin că în partid se vor mai înscrie câţiva consilieri judeţeni, dar şi aleşi locali de la Deva. De asemenea, mai mulţi primari hunedoreni vor declara că merg pe listele ALDE la următoarele alegeri locale. Potrivit legii, aleşii locali şi primarii îşi pierd posturile dacă pleacă la alte partide politice.
Contactat, deputatul Bogdan Ţîmpău a declarat că decizia de a demisiona este una unilaterală. „Nu este nici o problemă, aşa se întâmplă în an preelectoral, mai pleacă lumea din partide. În locul lui Nelu Ardelean, în Consiliul Local Deva vine Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Judeţene”, a afirmat Ţîmpău.

4 comentarii la „Nelu Ardelean a demisionat din PNL

  • trepadusul,la ce partid nu a fost specimenul asta,numai sa si asigure o functie de unde sa poata fura

  • Alt perdant de serviciu la functia de primar.
    Parca a mai candidat de cateva ori si a fost pe langa total.

  • IL FELICIT DIN TOATA INIMA PE DOMNUL NELU ARDELEAN. MULT SUCCES IN ALDE.

  • Va sustinem la primarie. Ne-am saturat de nenea asta de acum, care stie numai sa taie iarba, tufele si copacii pana nu mai raman decat uscaturi, care stie sa umple INTRE BLOCURI, sub geamurile altora, cu locuri de joaca pentru copii si sa dea spectacole de populara. Dar altceva? Ca asta am tot vazut (si doar asta) in toti anii.Asa ca, succes, domnule Ardelean

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura