Nebunie cu închirierea locurilor de parcare la Deva!

6 februarie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Sorina Popa

Devenii s-au înghesuit zilele acestea la Primăria Deva, pentru a-şi încheia noile contracte pentru parcările din jurul blocurilor, deşi lucrurile sunt mult mai simple decât cred unii.
Astfel, într-un comunicat al celor de la primărie se anunţa că nu mai sunt valabile contractele vechi de închiriere a locurilor de parcare din cartiere. Şi, atunci, oamenii s-au dus glonţ la primărie să nu piardă aceste locuri, ca să încheie un nou contract. De aici şi cozile imense la Serviciul de Administrare a Domeniului Public şi Privat.
„Cine a avut contract pentru locurile de parcare va avea şi în continuare. Nu pierde nimeni locul. Dar, din acest an avem contracte noi, care vor fi încheiate pe un an de zile de la data semnării lor. Până acum, toate actele expirau la 31 decembrie şi vă daţi seama că trebuiau toate făcute în acelaşi timp. Şi sunt peste 4.000 de asemenea contracte. Aşa, în prezent, facem peste 100 de contracte pe zi. În cazurile în care cineva avea două contracte, pentru două locuri de parcare, în noile condiţii, numai dacă nu sunt cereri aprobăm şi al doilea loc. Persoana respectivă rămâne cu un loc, dar îl pierde pe al doilea, dacă sunt solicitări de la alţii. Deci, lumea să ştie că poate să vină şi peste o o lună, peste trei luni, dacă au avut contract, vor avea şi de acum încolo”, a declarat Rodica Avram, şeful Serviciului Domeniul Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Deva.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 7.02.2019

Ionel Burlec, viceprimarul comunei Băniţa Pentru că este suspectat şi cercetat, alături de alte şase persoane, pentru participarea la o...

Bulina albă, 7.02.2019

Alin Gal, şef Serviciu  Impozite şi Taxe Petroşani Pentru că are o atitudine demnă de un funcţionar public şi este...

Dan Voicu a preluat echipa de fotbal CSM Vulcan

De ieri, antrenorul Dan Voicu (foto) a preluat banca tehnică a echipei din Liga a IV-a, CSM Vulcan. El a...

Închide