Eveniment

Moştenitorul Castelului Kendeffy a ajuns în puşcărie

03 SantamariaOrleaSorina Popa

Moştenitorul castelului de la Sântămăria Orlea (foto), Pal von Daranyi, a fost condamnat la trei ani de puşcărie cu executare, pentru întreţinere de relaţii sexuale cu minore, sentinţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind definitivă.

Îi procurau fete minore pentru sex
Povestea acestui descendent al familiei nobiliare Kendeffy este una tristă, după ce bărbatul, septuagenar, a fost acuzat şi condamnat că a întreţinut relaţii sexuale cu minore, în zona oraşului Haţeg. În dosar au mai fost implicaţi şi Ovidiu Beldean şi Cristian Emil Muntean, care s-au făcut vinovaţi, potrivit judecătorilor, că racolau fetele şi i le aduceau lui Daranyi pentru a întreţine relaţii sexuale cu ele. Procesul celor trei a început la sfârşitul anului 2012, la Tribunalul Hunedoara, cei trei „desfăşurându-şi activitatea” în zona oraşului Haţeg, după ce Pal von Daranyi a redobândit castelul de la Sântămăria Orlea. Judecătorii hunedoreni l-au condamnat pe Daranyi la trei ani de închisoare cu executare, iar pe ceilalţi doi la câte cinci ani de puşcărie, tot cu executare. La Curtea de Apel Alba Iulia, lucrurile au stat la fel, ei primind aceleaşi pedepse. În aprilie, anul acesta, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au început judecata în cazul cetăţeanului german cu origini maghiare Pal von Daranyi, acuzat de întreţinerea de relaţii sexuale cu minore, alături ceilalţi doi bărbaţi, acuzaţi de trafic de minori.
Magistraţii de la ÎCCJ au menţinut pedepsele date de Tribunalul Hunedoara şi întărite de Curtea de Apel Alba Iulia, aşa că Daranyi a rămas să execute trei ani de puşcărie, iar ceilalţi doi câte cinci ani de închisoare. Sentinţa este definitivă, bărbaţii fiind deja încarceraţi pentru executarea pedepsei.

Va fi expulzat în Germania
După 1990, Pal von Daranyi, moştenitor al unei ramuri a familiei de nobili maghiari Kendeffy, stabilit în Germania, a revenit în România şi şi-a revendicat castelul de la Sântămăria Orlea, pe care, în cele din urmă, l-a redobândit.
După ce şi-a reprimit castelul de la Sântămăria Orlea, Pal von Daranyi, în vârstă de 70 de ani, a devenit un personaj cunoscut în oraşul Haţeg. Nu pentru lucruri bune, însă.
Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Pal von Daranyi i-a întâlnit pe Cristian Muntean şi Ovidiu Beldean, din Haţeg, iar aceştia, cunoscându-i pasiunea, i-au racolat minore, cu care să întreţină relaţii sexuale, în schimbul unor sume de bani.
După ce îşi va executa pedeapsa, Pal von Daranyi va fi expulzat în Germania.

3 comentarii la „Moştenitorul Castelului Kendeffy a ajuns în puşcărie

  • sa i-i se retraga castelul!ce se intampla cu cei 2 pesti romani din Hateg?

  • Mi se pare foarte ciudat ca acum cand este vorba de astfel de cazuri castelul si familia este numita KENDEFFY ! Stimate Sorina ! Nu mai este castelul Candestilor din Santamaria ???
    Apropo! Nu stiti cumva printul Charles cand vine in Romania la cine este cazat !? Ca despre aceste lucruri nu se relateaza in ziarele romanesti.

  • Sa nu ma intelegeti gresit : in niciun fel nu vreau sa apar un puscarias ,condamn cu fermitate ce a facut !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura