O femeie din municipiul Hunedoara s-a ales cu dosar penal după ce i-a distrus fratelui său o anexă gospodărească. Nu o dată, ci de trei ori, iar totul a plecat de la împărțirea avutului lăsat de părinți.
Femeia a fost trimisă în judecată de procurori, la solicitarea fratelui ei, pentru distrugere prin participație improprie, comisă în formă continuată, cu trei acte materiale. Femeia nu s-a lăsat și i-a mai distrus proprietatea fratelui său în două rânduri. Fratele femeii și soţia sa au fost plecaţi de la domiciliu la o petrecere unde serbau 50 de ani de la căsătorie, festivitate organizată de Primăria municipiului Hunedoara, fapt cunoscut şi de inculpată. „Profitând de absenţa acestora de acasă, hunedoreanca a abordat pe stradă două persoane pe care le-a observat că au drujbe în mână întrebându-le dacă vor să-i facă o lucrare. Cei doi au fost de acord şi la îndemnul inculpatei au demolat anexa
şi-au scos din interiorul acesteia bunurile persoanei vătămate”, se mai arată în dosar. Femeia acuzată de distrugere are 84 de ani a fost iertată de judecători. ”Instanţa apreciază că pronunţarea unei soluţii de condamnare ar fi excesivă raportat la gravitatea redusă a faptei şi la persoana inculpatei. Instanţa va aplica inculpatei un avertisment, atenţionând-o asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni”, se reține din soluția instanței Judecătoriei Hunedoara. (M.Gânju)
PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…
Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…
Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…
Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…
Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utilități. Proiectul Regional de dezvoltare a…
O metodă clasică de criminalitate informatică a provocat o alertă de proporții în comuna Baru…