Sport

„Monştrii sacri“ revin la cârma Lotului Naţional

04 Bitang BeluCiprian Marinuţ

Cele şapte gimnaste de la CNS „Cetate” Deva componente ale Lotului Naţional al României se vor pregăti, începând cu 15 decembrie, sub conducerea galonaţilor antrenori Mariana Bitang şi Octavian Belu (foto). Cei doi tehnicieni „revin la conducerea Lotului Naţional feminin în urma discuţiilor cu Federaţia Română de Gimnastică şi cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului”, se arată pe site-ul oficial al FRG.

Au obiectiv calificarea la JO 2016
Laura Jurca, Andreea Iridon, Andreea Munteanu, Ana Maria Ocolişan, Ioana Nicoară, Ştefania Stănilă şi Asiana Peng, cele şapte sportive ale CNS „Cetate” aflate în cantonamentul de la Izvorani, vor avea ocazia să se pregătească sub îndrumarea celor mai galonaţi antrenori de gimnastică din lume. Dacă pentru sportive, revenirea „monştrilor sacri“ în sală poate fi un câştig, pentru gimnastica românească este un semn că, odată cu rezultatele modeste de la ultimul Campionat Mondial (Glasgow 2015), „cuţitul” lipsei de performanţe a ajuns la os. Octavian Belu şi Mariana Bitang vor reveni la cârma lotului naţional de gimnastică, având ca obiectiv calificarea la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro. Întoarcerea în sala de pregătire de la Izvorani va avea loc pe data de 15 decembrie. Cei doi antrenori vor conduce echipa României la turneul pre-olimpic din luna aprilie, unde vor avea ca obiectiv câştigarea unuia dintre cele patru bilete rămase în joc pentru olimpiadă. Lotul feminin de gimnastică are nevoie pentru prima oară în istoria sa de calificări pentru a putea participa la olimpiadă. S-a ajuns la această contra-performanţă, deoarece echipa României s-a clasat mai jos de locul opt (fiind pe 14) la Campionatul Mondial de la Glasgow. Antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang s-au retras de mai multe ori de la lotul olimpic feminin, revenind ulterior asupra deciziei.

Ultimul concurs al anului
Junioarele Asiana Peng (CNS Cetate) şi Denisa Stanciu au plecat, ieri, în Franţa, la Arques, pentru a participa la ultimul concurs al anului. Cele două gimnaste sunt însoţite de antrenorul Ioan Coroiu, de la clubul din Deva, în vreme ce Adela Popa, tot de la CNS „Cetate”,  va fi arbitră la acest concurs.

One thought on “„Monştrii sacri“ revin la cârma Lotului Naţional

  • Monstrii Mitici care au dus sportul Devean la Bucuresti.
    Basiti bai !

    Auzi vorba de limba romaneasca Monstrii Sacri, da ce au monstrii’ cu sacralitatea ??? !!!

    Unde esti tu Parinte Arsenie sa vezi uraciunea pustiirii venita peste mintea populatiei ce vegeteaza in fosta Romanie ?!

    Pacat, puteam avea o Tara frumoasa ! dar ne-postind si umbland dupa confort, asanza burtii umpluta cu mici in sarbatori a cuprins inima si mintea romanilor.

    Pocaiti-va, frati romani, ca nu se stie ziua si ceasul in care vom striga iarasi cu lacrimi in ochi Exista Dumnezeu !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura