FlashPolitica si administratie

Moloţ, liber din arestul la domiciliu, dar cu interdicţie la locul de muncă

02 molotPatru inculpaţi din dosarul de corupţie al preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean  Hunedoara au scăpat de arestul la domiciliu. Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţiile procurorilor faţă de decizia Tribunalului Alba, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii privative de libertate cu controlul judiciar.
Este vorba de Mircea Moloţ, Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte, pentru Robertto Venter, cercetat în acelaşi dosar, magistraţii au dat anterior acestei date o decizie definitivă prin care a fost pus sub control judiciar. Cu toate că au fost eliberaţi din arest, cei patru nu vor putea să-şi exercite profesiile şi nu vor putea merge la locurile de muncă, din motiv că acolo au fost săvârşite faptele pentru care sunt cercetaţi penal. Interdicţia a fost dată de Tribunalul Alba pentru Tiberiu Balint, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte, dar s-a omis a fi impusă şi pentru Mircea Moloţ. În acest sens, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Alba Iulia a impus aceeaşi interdicţie şi pentru Moloţ.
„Instanţa impune inculpaţilor Mircea Moloţ şi Tiberiu Balint să nu-şi exercite profesia şi nici activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele” se arată în minuta instanţei. Aceleaşi interdicţii au fost impuse pentru Vasile Axinte şi Emanoil Milică Pup, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Hotărârea dată vineri de Curtea de Apel Alba Iulia intră în vigoare de astăzi, 9 martie, dată la care expiră arestul la domiciliu, şi va fi valabilă 60 de zile. (N.Bumbac)

 

 

 

6 comentarii la „Moloţ, liber din arestul la domiciliu, dar cu interdicţie la locul de muncă

  • Iata ca societatea noastra este mai umana cu Purcel decat cu Monica Iacob Ridzai.

  • Sa nu amestecam lucrurile.
    Ridzi a primit o sentinta cu executare definitiva, pe cand Molot inca nu. Asta daca doresti sa fi corect stimate domn.

    Catalin Tolontan a publicat cateva randuri din stenogramele aflate la dosarul lui Ridzi:
    ……..
    Ridzi: “Să fim atenți cum cheltuim banii pentru alte acțiuni! La televizor se vede că profesorii nu au bani, pensionarii mor de foame și în spitale e dezastru. Să dăm bani doar la acțiuni sociale”.

    Angajat MTS: “Cum adică?”

    Ridzi: “Să dăm bani la handicapați, la chestii care te apucă plânsu, mila!“
    ………

    Asa ca…mai lasati-ma cu mila fata de puscariasa asta.

  • Nu confund nimic. Eu nu am spus ca Monica Iacob Ridzi ar fi nevinovata. Nu am spus nic ca Purcel e vinovat juridic. Instanta va stabili ce si cum.

  • Am spus sa nu amestecam lucrurile, nu ca ati face vreo confuzie stimate domn.
    Nu putem pune egalitate intre o persoana condamnata definitiv si una care nici nu are un proces pe rol. Si daca stam bine sa ne gandim Ridzi nu a fost nicio secunda arestata macar la domiciliu in toti anii acestia. Cine a fost favorizat si cine nu?

    Au fost situatii de persoane linsate public care la finalul procesului au fost declarate nevinovate si nimeni nu le-a cerut scuze la final.
    Daca Molot va fi gasit vinovat isi va ispasi pedeapsa care o va primi asa cum o fac Ridzi si ceilalti.

  • Stimate domn EU, nu am pus semnul egalitatii intre situatia celor doi. Corect observati ca nu se poate. Ma refeream strict la conjunctura. Atat. Justitia spune daca e nevoie de preventie, in ce forma, etc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura