FlashPolitica si administratie

Moloţ & alianţa încropită de el pot pierde majoritatea din Consiliul Judeţean!

05 lazar danil cj (42)Consilierul liberal Danil Lazăr (foto) a demisionat din Consiliul Judeţean Hunedoara, nemulţumit, a declarat el, că USL nu a mai funcţionat. Lazăr a afirmat, potrivit Hunedoara Liberă.ro, că USL ar fi trebuit să meargă mai departe, pentru că aşa au votat alegătorii.
Demisia lui Danil Lazăr din Consiliul Judeţean îi crează probleme şefului liberal al CJ, întrucât locul acestuia în legislativul hunedorean va fi luat de un social-democrat. Deci liberalii pierd un loc, iar social-democraţii câştigă unul CJ. Asta pentru că, la alegerile din 2012, PSD şi PNL au candidat pe liste comune, inclusiv la Consiliul Judeţean. În condiţiile în care peste câteva zile, la şedinţa de consiliu se va lua act de demisia lui Danil Lazăr, urmează ca în locul lui să fie votat un alt ales local. Potrivit lui Emil Rîşteiu, secretarul general al organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD, un membru al social-democraţilor va ajunge în locul lui Lazăr. „Următorul de pe listă este Bogdan Sever (n.r. – şeful Gărzii de Mediu Hunedoara), dar el nu poate ocupa postul. Aşa că, în Consiliul Judeţean va merge preşedintele PSD Geoagiu, Vasile Cărăguţ”, a declarat Emil Rîşteiu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Componenţa actuală a CJ Hunedoara este următoarea: PNL-9 membri, PSD-6, PDL-5, UNPR-4, PP-DD-4, PC-1, PNŢCD-1. Prin intrarea social-democratului în legislativul judeţean, alianţa condusă de Moloţ are toate şansele să intre în minoritate. Asta cu o condiţie: ca şi la nivel de judeţ Hunedoara să se respecte întocmai alianţele stabilite la nivel central. Dacă lucrul acesta se va întâmpla, atunci noul ACL va avea în consiliul judeţean doar 14 consilieri (opt liberali, cinci democrat-liberali şi un ţărănist, care în funcţie de interese poate să voteze şi cu ceilalţi), iar alianţa având în frunte PSD va avea 16 consilieri (şapte social-democraţi, patru UNPR, patru PP-DD, unul PC). Dar, repetăm, această nouă majoritate se poate produce doar în condiţiile în care şi la nivelul judeţului se vor respecta întocmai alianţele de la nivel central, ceea ce până acum nu s-a întâmplat, din varii motive şi interese. (S.Popa)

3 comentarii la „Moloţ & alianţa încropită de el pot pierde majoritatea din Consiliul Judeţean!

  • Da’ ce vrea si acest raspopit penticostal?S-a umplut cumva de spaga de la Nistor & co?

  • Asa le trebe lui Molot (si lui Goia de la Hateg) si, la alti pupatori de dulame neoprotestante.
    Bai „tovarasu'” profesor, invatatii pa mai tinerii dvs. ucenici (primari de carton)ca noi romanii adevarati (tot mai putini din pacate) nu ne vindem nimanui pe un blid de moare acra, si un costum second hand. Puneti mana si vedeti ce popularitate mai are si Marcel Goia si cu fratele Gelu la Hateg. (E simplu vedeti ultimele alegeri, lumea nu a votat neaparat pentru Marica – un mare nimeni de altfel – ci impotriva cuibului neoprotestant condus de Goia & Damian). Cine-si tradeaza neamul si Biserica asa va pati. Veti vedea repede rezultatele cu marele partid, nascut mort.

  • Nu este singurul promovat de ei.Culmea ca si cel de la Brad ajuns pe o functie pe care nu a visato nici macar la vinatoare,a facut la fel,a trecut de la uni la alti de cite ori a fost nevoie.Altfel cum mai facea el foi de drum de pe post de sef de serviciu.Mai mult nu poate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura