Modificarea și completarea Codului de procedură fiscală (2)

În cele ce urmează, continuăm prezentarea  modificărilor și completărilor aduse Codului de procedură  fiscală–a căror prezentare inițială a fost realizată în edițiile din data de 23 decembrie 2020 și 30 decembrie 2020.

 

  1. Cu privire la Art.182, Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, alin (5):
  2. a) Forma actuală : –

 

  1. b) Forma completată de Legea 295/2020: “(5) Dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita dobânda prevăzută de prezentul articol se prescrie în termen de 5 ani. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care:
    a) au fost stinse prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilului/plătitorului;
    b) anularea actului administrativ fiscal a devenit definitivă, în cazul prevăzut la alin. (2);
    c) restituirea a fost admisă definitiv, în cazul prevăzut la alin. (3).”

 

  1. Cu privire la Art.213, Proprirea și sechestrul asigurator, alin. (13):
  2. a) Forma actuală : ”(13) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile.”

 

  1. b) Forma modificată de Legea 295/2020: “(13) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 268 ale prezentului cod, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate formula acţiune în anulare, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, conform cuantumului creanţelor fiscale în privinţa cărora aceste măsuri asigurătorii au fost instituite, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă, iar întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se pronunţă anularea deciziei este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.”
  2. Cu privire la Art. 214, Ridicarea masurilor asiguratorii, alin. (1) :
  3. a) Forma actuală : ”(1) Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 211, după caz.”

 

  1. b) Forma introdusă de Legea 295/2020 : “(1) Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 211, după caz. Refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de ridicare formulată de către cel interesat sau nesoluţionarea în termen pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit art. 213 alin. (13), fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă, iar întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.”
  2. Cu privire la Art.272, Organul competent :
  3. a) Forma actuală : (1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, a deciziilor pentru regularizarea situaţiei emise în conformitate cu legislaţia în materie vamală, a măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin decizie de modificare a bazei de impunere, precum şi împotriva deciziei de reverificare se soluţionează de către structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor.

(2) Structurile specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii sunt competente pentru soluţionarea contestaţiilor ce au ca obiect:

  1. a) creanţe fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
  2. b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
  3. c) deciziile de reverificare, cu excepţia celor pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiei generale prevăzute la alin. (5);
  4. d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine structurii specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor.

(3) Structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este competentă să soluţioneze contestaţiile formulate de marii contribuabili ce au ca obiect:

  1. a) creanţe fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
  2. b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei;
  3. c) deciziile de reverificare, cu excepţia celor pentru care competenţa de soluţionare aparţine direcţiei generale prevăzute la alin. (5);
  4. d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine structurii specializate de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

(4) Contestaţiile formulate de contribuabilii nerezidenţi care nu au pe teritoriul Româiei un sediu permanent ce au ca obiect creanţe fiscale în cuantum de până la 3 milioane lei se soluţionează de structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice/Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili competentă pentru administrarea creanţelor respectivului contribuabil nerezident.

(5)  Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. este competentă pentru soluţionarea contestaţiilor care au ca obiect:

  1. a) creanţe fiscale în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare;
  2. b) măsura de diminuare a pierderii fiscale în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare;
  3. c) creanţe fiscale şi măsura de diminuare a pierderii fiscale indiferent de cuantum, precum şi decizia de reverificare, în cazul contestaţiilor formulate de contribuabili împotriva actelor emise de organele fiscale din aparatul central al A.N.A.F.;
  4. d) creanţele fiscale accesorii, indiferent de cuantum, aferente creanţelor fiscale principale stabilite prin decizii de impunere/acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere contestate şi pentru care competenţa de soluţionare a contestaţiei revine Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.

(6) Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale decât cele prevăzute la alin. (1) se soluționează de către organele fiscale emitente.

(7) Competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale se poate delega altui organ de soluționare, în condițiile stabilite prin ordinul președintelui A.N.A.F. Contestatorul și persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației sunt informați cu privire la schimbarea competenței de soluționare a contestației.

(8) Contestațiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de organele fiscale locale se soluționează de către aceste organe fiscale.

(9) Contestațiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de alte autorități publice care, potrivit legii, administrează creanțe fiscale se soluționează de către aceste autorități.

 

  1. b) Forma modificată de Legea 295/2020 : ”(1) Contestaţiile formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrativ-fiscale emise de organul fiscal central se soluţionează de către structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
    (2) Activitatea de soluţionare a contestaţiilor se realizează de către structura specializată din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.
    (3) Competenţa şi atribuţiile structurii specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi ale structurilor teritoriale de soluţionare a contestaţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (4) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de organele fiscale locale din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale se soluţionează de către aceste organe fiscale.
    (5) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.”

 

  1. Cu privire la Art. 281^1, Reexaminarea deciziei de soluţionare :
  2. a) Forma actuală : –

 

  1. b) Forma introdusă de Legea 295/2020 : “ART. 281^1
    Reexaminarea deciziei de soluţionare
    (1) Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei poate fi reexaminată, de către organul de soluţionare competent, la cererea contribuabilului/plătitorului, pentru următoarele situaţii:
    a) nu s-a avut în vedere aplicarea în speţă a anumitor dispoziţii legale care ar fi schimbat fundamental soluţia adoptată;
    b) ulterior emiterii deciziei de către structura de soluţionare a contestaţiei se emite o decizie de către Comisia fiscală centrală care oferă o altă interpretare dispoziţiilor legale incidente speţei;
    c) anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluţionare a contestaţiei se adoptă o hotărâre judecătorească a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României fie pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, fie un recurs în interesul legii care dictează o anumită practică judiciară pentru problematica supusă analizei diferită de cea din decizia de soluţionare a contestaţiei;
    d) anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluţionare a contestaţiei se adoptă o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care este contrară deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative.
    (2) Cererea de reexaminare poate fi depusă:
    a) în cazul deciziilor de soluţionare a contestaţiilor care fac obiectul acţiunii în contencios administrativ, pe perioada judecării cauzei;
    b) în cazul deciziilor de soluţionare a contestaţiilor pentru care nu s-a formulat acţiune în contencios administrativ, în termen de un an de la data comunicării deciziei de soluţionare, sub sancţiunea decăderii, chiar dacă obligaţia fiscală a fost stinsă.
    (3) În urma reexaminării deciziei emise în soluţionarea contestaţiei, organul de soluţionare competent o poate confirma sau o poate retracta, emiţând o nouă decizie.
    (4) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), decizia emisă în urma cererii de reexaminare poate fi comunicată până la data încheierii dezbaterilor în fond în faţa primei instanţe. Dacă organul de soluţionare competent a confirmat decizia iniţială, acţiunea în contencios administrativ îşi continuă cursul.
    (5) În cazul în care decizia emisă în urma cererii de reexaminare nu a fost comunicată până la data încheierii dezbaterilor în fond în faţa primei instanţe, aceasta nu se mai comunică şi nu produce niciun efect juridic.
    (6) În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b), decizia de confirmare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”

 

  1. Cu privire la Art. 283, Procedura pentru eliminarea dublei impuneri între persoanele române afiliate alin.(2) și alin. (2^1) :
  2. a) Forma actuală: ”(2) în cazul tranzacțiilor între persoane române afiliate, ajustarea/estimarea venitului sau cheltuielii uneia dintre persoanele afiliate, efectuată de către organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor datorate de respectiva persoană, este opozabilă și organului fiscal pentru administrarea creanțelor celeilalte persoane afiliate.”

 

  1. b) Forma introdusă de Legea 295/2020: “(2) în cazul tranzacțiilor între persoane române afiliate, ajustarea/estimarea venitului sau cheltuielii uneia dintre persoanele afiliate, efectuată de către organul fiscal competent pentru administrarea creanțelor datorate de respectiva persoană, este opozabilă și organului fiscal pentru administrarea creanțelor celeilalte persoane afiliate.

(2^1) În cazul tranzacţiilor între persoane membre ale aceluiaşi grup fiscal în domeniul impozitului pe profit, pentru operaţiuni impozabile în România, în cazul în care se ajustează/estimează veniturile sau cheltuielile unui membru din cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit în cadrul unei inspecţii fiscale, organul de inspecţie fiscală ajustează cu aceeaşi valoare cheltuielile sau veniturile celuilalt membru al grupului cu care au fost derulate tranzacţiile ajustate/estimate.”

 

Societatea TVG TAX AUDIT SRL

Societate de consultanță fiscală

Societate de audit financiar

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare