„Mitul” Bolojan: între iluzia reformei și realitatea contrareformei
Există un moment în viața politică a oricărei țări când reformele nu mai pot fi simulate. România trăiește, din păcate, contrariul: o guvernare care se declară reformistă, dar care, sub pretextul eficienței, reia reflexele vechiului stat birocratic. Premierul Bolojan, cu toată imaginea de administrator riguros, se îndreaptă spre o contrareformă economică, una care taie, dar nu reconstruiește, reduce, dar nu reorganizează. O contrareformă care pedepsește!
Nu amputarea instituțiilor
Când un premier confundă statul cu o primărie și țara cu un județ, rezultatul e previzibil: o gestiune contabilă a unei crize politice, în locul unei viziuni de dezvoltare. Ilie Bolojan pare să fi adus la Palatul Victoria aceleași instrumente cu care a condus Oradea și Bihorul, un model local de eficiență administrativă, dar complet insuficient când vine vorba despre o economie națională complexă, cu zeci de sectoare interdependente, presiuni sociale, dezechilibre fiscale și nevoia unei strategii de creștere, nu doar de tăiere.
Adevărata reformă a statului nu se face cu „tăieri de pix” și concedieri anunțate ca pe niște victorii morale împotriva „bugetarilor leneși”. Reforma statului înseamnă redefinirea rolului lui, nu simpla amputare a instituțiilor. Înseamnă digitalizare, debirocratizare, investiții inteligente, un cadru fiscal predictibil și un parteneriat real între administrație și economie. În locul acestor direcții, guvernul actual oferă o strategie de austeritate îmbrăcată în haine de reformă, adică o reluare a politicilor care au mai fost încercate și care au eșuat. Creșterea TVA, de exemplu, e un pas înapoi mascat drept „responsabilitate fiscală”.
Fără strategie
Se vorbește despre „optimizare”, dar în fapt asistăm la o simplificare brutală a aparatului public fără o reconstrucție funcțională. Se anunță concedieri, reduceri, comasări, dar nimeni nu explică cum vor fi garantate serviciile publice esențiale, cum va fi motivat personalul rămas, cum se vor atrage profesioniști într-un stat care își tratează angajații ca pe un balast.
România are nevoie de un stat modern, nu de un stat mutilat. România are nevoie de un guvern care știe unde vrea să fie peste cinci ani, nu de unul care contabilizează economii de 3% în calcule matematice.
Ceea ce vedem azi e o reformă de fațadă: austeritate fără strategie, autoritate fără viziune, administrație fără politică de stat. Premierul Bolojan, cu toată experiența sa locală, pare să fie convins că eficiența se măsoară în tabele de concedieri și în tăieri de posturi. Dar România nu e Primăria Oradea. Este un organism viu, complicat, interdependent, care are nevoie de o viziune integratoare, nu doar de un controlor de cheltuieli.
În loc de o reformă a statului, trăim începutul unei contrareforme: o revenire la reflexele centraliste, la decizii grăbite, la un discurs de tip „noi contra lor”: guvernul contra sistemului pe care, paradoxal, îl conduce.
Și, ca orice contrareformă, aceasta nu va produce decât blocaj, neîncredere și un eșec răsunător care ne va costa scump.
Ceea ce ar fi trebuit să fie momentul unei resetări istorice a administrației riscă să devină o lecție despre cum se ratează, încă o dată, șansa unei adevărate modernizări. (A.N.)

