ActualitateFlash

Miting de sensibilizare a guvernanţilor la SAJ Hunedoara: Peste jumătate din ambulanţe ar trebui casate

Natalia Bumbac

Peste 70 de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara, din toate filialele din judeţ, au participat ieri la mitingul de protest organizat la nivel naţional de către Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa România (FNSR). A fost vorba despre o acţiune de sensibilizare a guvernanţilor faţă de revendicările urgente ale angajaţilor din Ambulanţă.
„Acţiunea este una de sensibilizare faţă de trei probleme importante cu care ne confruntăm. Prima este legată de Legea 153/2017 a salarizării unitare, care, după calculele făcute, va duce la diminuarea veniturilor angajaţilor din Ambulanţă. Alte probleme sunt cele cu parcul auto aflat într-o stare deplorabilă şi lipsa acută de personal. Prin legea menţionată pierdem tichetele de masă, plata orelor suplimentare, unele sporuri, iar unele vor fi la jumătate. Parcul auto al SAJ Hunedoara este învechit şi insuficient. Am avut intervenţii pe care nu le puteam onora”, a declarat Petrişor Ciuică, preşedintele filialei din judeţ a FNSAR. Acesta a mai spus că din 45 de ambulanţe operative câte are SAJ Hunedoara, 29 au peste 400.000 de kilometri parcurşi. Alte şapte maşini au depăşit cifra de 500.000 de kilometri. Iar, 75 la sută dintre aceste ambulanţe îndeplinesc normele de casare.
Petrişor Ciuică a mai precizat că dacă nu vor avea un răspuns din partea guvernanţilor la aceste probleme, în 9 octombrie, FNSAR va organiza un miting în Bucureşti, de la noi din judeţ urmând să participe în jur de 25 de persoane. Sindicaliştii cer modificarea şi completarea Legii 153/2017, aşa încât să nu le afecteze negativ veniturile, achiziţionarea de urgenţă de noi ambulanţe şi majorarea numărului de angajaţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura