Eveniment

Misiune de salvare în munte

03 salvare picior rupt gradiste 2Izolat de restul lumii, şi din cauză că şi-a fracturat piciorul stâng, un tânăr de 25 de ani, din satul Grădiştea de Munte, a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ajunge la spital. Intervenţia le-a dat bătăi de cap salvatorilor, însă până la urmă a fost încheiată cu succes.
A fost nevoie de două echipaje de intervenţie, unul de pompieri, iar celălalt de paramedici, pentru a reuşi salvarea tânărului. Acesta locuia într-o zonă de munte izolată şi greu accesibilă, iar salvatorii au fost nevoiţi să meargă 20 de kilometri pe un drum neamenajat, ultimii trei fiind parcurşi pe jos.
După ce i-au pus atelă la piciorul fracturat şi s-au asigurat că pacientul este în stare stabilă, pompierii au trebuit să îl coboare pe targă până la ambulaţă. Calea de întoarcere nu a fost deloc uşoară, mai ales că pe lângă cărările înguste, pompierii au mai avut şi de traversat mai multe pâraie de munte. În final, bărbatul rănit a ajuns la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului din Orăştie, unde a fost preluat de medicii specialişti. (L.Goangă)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura