Mircia Muntean atacã postul de preşedinte al Consiliului Judeţean
Primarul Devei, Mircia Muntean (foto), a anunţat, ieri, că va candida, la alegerile de pe 10 iunie, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
El a făcut acest anunţ important pe Dealul Cetăţii din municipiu, un simbol al Devei, la eveniment, fiind prezenţi membri ai UNPR şi o parte din candidaţii pentru primăriile hunedorene.
„Am ridicat un oraş plin de speranţe”
„Din 1996, când am fost ales pentru prima oară primar al Devei şi până acum, am ridicat un oraş plin de speranţă şi o Cetate care se reface. Mulţi au râvnit, în cele patru mandate ale mele, la funcţia de primar al Devei. Dar, iată că a venit şi ziua în care să anunţ că voi renunţa la scaunul de primar al acestui municipiu şi voi candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Hunedoara. Mulţi m-au acuzat că nu am curaj să merg la judeţ, că vreau să rămân la primărie, să-mi acopăr neregulile. Uite, că nu este aşa. Deci, acum, la vârsta de 48 de ani, mă voi bate cu actualul preşedinte al CJ, care are 63 de ani”, a declarat Mircia Muntean.
„Le mulţumesc devenilor şi sper ca ei să mă înţeleagă”
Primarul Mircia Muntean a afirmat că speră să învingă în bătălia electorală din 10 iunie şi să preia postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, cu sprijinul celor 20 de primari ai PDL, cu ceilalţi parteneri democrat-liberali, cu colegii din UNPR şi cu alte forţe politice. „Sper că şi mulţi dintre foştii mei colegi din PNL mi se vor alătura. Experienţa mea ca primar al Devei timp de patru mandate mă face să cred că voi fi învingător pe 10 iunie. Voi fi echidistant cu toţi primarii din judeţ, voi fi apropiat de toţi. Le mulţumesc devenilor, pentru că mi-au acordat voturile lor, mandatându-mă astfel, să conduc municipiul timp de patru legislaturi şi sper să mă înţeleagă pentru că voi candida la preşedinţia Consiliului Judeţean. Am analizat foarte bine această situaţie şi am toate argumentele că voi fi învingător pe 10 iunie”, a adăugat Mircia Muntean.
Primarul Devei a mai declarat că săptămâna viitoare vor fi anunţate candidaturile pentru primării şi consilii locale din partea coaliţiei. Potrivit acestuia, UNPR va desemna candidaţi doar acolo unde PDL nu are primari în funcţie.
Sa-ti ajute Dumnezeu Mircica,sa da =i jos cu nemernicul asta de Molot si cu clica lui de lepadaturi:Sturza,Victor ARION -finul lui Molot,Tibi BALINT, Marius SURGENT si altii!
Toti angajatii spitalului judetean sunt alaturi de tine.Molot cu Didilescu au impresia ca ne au castigat …nici pe departe,ne au umilit prin compotamentul lor de ciocoi.Se lauda cu investitiile facute,investitii care trebuiau demarate cu mult timp inainte de a veni acest individ uns de Molot si pentru care s au putut aloca bani din bugetul consiliului,dar singura culpa a vechilor directori era ca nu erau oamenii lui ,marionetele care sa i faca jocul murdar.
MOLOT TIMP DE OPT ANI NU AI FACUT NIMIC PENTRU JUDETUL HUNEDOARA ,ESTE CAZUL SA ITI VEZI DE OILE TALE , ADIO MOLOT.
Saracu de la cat munceste pentru noi nici timp pentru dentist nu mai are. Of of ce umfat e obrazul stang. Noroc ca e gros ca de nu poate pocnea… Cu oameni ca el putem dormi linistiti ca lucreaza el. Eu chiar cred ca va candida la judet ca nu e las. Doar pare
Ochiul stang : hotărâre! Ochiul drept : determinare! Narile: largite pentru o mai buna oxigenare in vederea efortului ce va sa vie! Gura : strânsă -sa nu scape porumbelul! Falcile: masive si alandala! … Un BOU !
Deci Mircica DNA-ul te asteapta ca sigur Cj nu o as il castigi iar pe urma nu o sa mai imunitate cum aveai cand erai primar o sa platesti pentru toate hotiile si abuzurile facute. O sa se faca dreptate in sfarsit dupa 16 ani
Mircia vrea sa plece din primarie pt a nu raspunde in fata hotiilor facute, crede ca DNA nu-l mai gaseste. Stimati Hunedoareni, Mircia vrea sa ajunga Deputat sau Senator asta-i secretul. Doar ei au IMUNITATE !!!!! Primarii nu au si nici Presedintii de Consilii Judetene. Ati vazut vreodata vreun parlamentar sa mearga la DNA ????????? Studiati legea si logica !!! o sa vedeti ca primarul vrea DOAR un post care sa-i ofere IMUNITATE !!! Jongleria asta cu CJ-ul e ca sa poata merge mai departe. Ca primar i s-a impus sa pastreze mandatul daca-l castiga…REPET mandat fara imunitate !!!. Cine sa castige??? PDL ????? uite cum arata tara acum , in ce situatie economica suntem !!!!
.
avem de ales intre doi mari hoti, Molot si Mircia. Grea alegere…
avem de ales intre doi oameni. unul de treaba si cinstit. mircea ioan molot. si un altul hot si golan. MIRCIA MUNTEAN.tradator UNPR. noroc ca nu o sa-l mai vedem in politica,deoarece va fi un viitor purtator de bratari.
Gata cu mulsul primariei DEVA! Dupa 4 ani de mandat, acest Mircia Muntean face o fantana arteziana in Deva… Acolo te vei balaci dupa ce vei pierde totul, primare!
Bai, dar PDL-ul asta e chiar ultimul partid in judet? Domnule Presedinte GLIGOR, nici o reactie? Dumneavoastra nu candidati la Consiliul Judetean? Chiar asa am ajuns sa sprijinim toate hahalerele pentru functii politice??? Nu aveti coloana vertebrala, domnule GLIGOR! Si in partid sunt membri care merita aceste functii, nu trebuie sa le facem campanie tuturor INFRACTORILOR, precum MIRCIA MUNTEANU. Prefect NU, Presedinte al Consiliului Judetean NU, Primar la Deva NU! RUSINE!
Au sarit ca turbati acoliti lui Molot sa comenteze , sa denigreze asa cum au fost invatati de securitate , Molot va pierde alegerile si ei privilegile ,Dan esti penibil ,cinstit si de treaba Molot ,cea mai buna gluma ,toti stiu ca este un HOT.Eu sunt neutru nu am votat cu nici un partid dar am sa votez cu Mircia Muntean , asa cum voteza majoritatea locuitorilor din Simeria ,este cazul ca turnatorul la securitate Molot sa dispara din peisajul politic .Anonimul si Hunedoreanul sunt numele de postare a lui Florin Oancea ,ala care si-a trimis soferul la facultate in locul sau ,asteptam sa candideze Oancea la Deva va lua 2 voturi a lui si al soferului.
@ gigi. Esti cam frustrat de felul tau… Nu trebuie sa te panichezi. Doua luni inca mai e primarul Devei, Munteanu. „Privilegiile” inca ti le mai pastrezi. Binenteles, daca ai asa ceva… Nu pari genul sa le meriti! 😉
HAI MIRCIA !!! Cred ca e un pas inainte…cei rautaciosi sa priveasca in jurul lor sa vada ce s-a facut in Deva…sa compare Deva cu celelalte municipii din judet….cred ca la Deva se vede munca unui om care s-a gandit si la oras nu doar la el..Pentru toti sustinatorii acelui pitic diabolic, pregatiti-va sa iesiti si voi la pensie !!! Sunteti niste gunoaie ordinare, niste hoti, niste imbecili frustrati (aviz: Balint, Sturza, Surgent, Joitoiu, Faur, Chisota..pfff..mult rahat …).
Interesant ce spui, Bogdane. „S-a gandit si la oras, NU DOAR LA EL”! Poti detalia? Stii ceva ce nu stiu devenii???
S-a gandit la oras :))))) de aia INCA sunt strazi neasfaltate, fara canalizare !!!????? da primaru face fantana arteziana. asta sa nu mai spun de cainii vagabonzi (ce a tot promis ca ne scapa de ei si primaru si Costa cu firma lui), sa nu mai spun de gropile din Deva. Mai da voi nu le vedeti ?????!!!!!! voi nu vedeti ca lucrarile la Cetatea Devei sunt abandonate ?????? Voi stiti cat s-a bagat financiar in Cetate pana acum ???? Bani aruncati si dati la firmele lu primaru.
JOS CIOCOU ,JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT .
MOLOT nici nu stii cat de mic incepi sa fi ,banditule sfarsitul tau este in 10 iunie 2012.
Molot si cu gasca lui sa se duca dracului ,esti halit pitic nemernic .
A stat destul uratul de Molot in scaunul de presedinte ,si-a batut joc de judetul nostru ,hapsanul a cumparat sate integi ,mii de hectare de pamant ,fonduri de vanatoare ,case ,vile ,pensiuni ,televiziuni ziare ,HD-TV si Ziarul Hunedoreanului sunt a lui ,sa vedem duce ce in mod sigur pierde sefia CJH ,daca postului lui mai transmite in direct sedintele de consiliu judetean ,dupa ce ca este un om urat ,ranchinos ,mai vrea sa se vada toata ziua la televizor, iar slugile lui Balint ,Gruian ,Mona Lisa Hihn,il tot lauda pe piticul porno .
mircea ioan molot KAPUT.
Mircea Molot un ***** in ploaie ,a facuto de oaie .Esti halit ciobanule.
Azi in consiliul judetean era o admosfera de bucurie ,angajatii in afara celor pe care ia adus Molot se bucurau ca vor scapa de acest tiran ,care acum arat ca un cadavru ambulant ,este speriat ca pierde ,a convocat toata gasca de lipitori sa mobilizeze primarii USL ,DEGEABA SE ASCUNDE ROZATORUL IN SPATELE SIGLEI ,NU MAI POATE DECAT SA PIARDA ,si in Libia Gadaffi era ascuns in-trun canal ,aceasi soarta o va avea si acest TIRAN MOLOT.
Molot mars cioban la oile tale ,pana acum aveai blat cu cei care candidau impotiva ta Costel Avram si Ioan Rus ,dar acum esti la sfarsitul carierei tale noi liberalii din orasul Hateg nu te mai votom Molot ,tu ai distrus partidul pentru intersul tau si a lacheilor Surgent ,Balint, Prip ,Muzicas, noi liberalii din Hateg votam Mircia Muntean.
Derbedeu de Mircia si-a ascuns catusele iar acum se pregateste de candidatura la judet 🙂
Mai ce de: copy-paste pe aci :)) aceleasi mesaje scrise zilnic, pe diferite ziare on-line. se vede clar ca sunt aceleasi persoane care le pun :)) penibililor !!!
AMIN ,MOLOT.
Gata ti-a ajuns cat ai facut la primaria deva ai facut destaul de mult rau, gata ti-a ajujs.
Cititi si articolul din sectiunea Gura lumii! Sa va lamuriti ce fel de oameni a numit in functii acest Molot, dar ce sa mai spunem:cine se aseamana se aduna si directorul institutiei de halate albe,nimeni altul decat Didilescu,este intruchiparea ciocoiului.
Treaba este ca Mircia este un hot, iar Mircea un alt hot ! Iar noi, sarmanii, suntem pusi sa alegem intre doi porci nesatui. AS dori sa vad – in sfarsit – un om cinstit si inteligent (de unde dracu’ sa-l mai scoatem si pe asta?) care sa candideze la postul de primar si de presedinte de judet….
In ce il priveste pe Mircia, ajunge sa citesti discursul lui si sa iti dai seama ca el „a ridicat si orasul Deva si cetatea” („am ridicat un oraş plin de speranţă şi o Cetate care se reface”) si asta chiar si in discursul epurat din acest ziar ! Este un analfabet idiot si lacom. Vai de fundul nostru !
MOLOT SE APROPIE FUNIA DE PAR ,ESTI LA FINAL ,NU TE REGRETA NIMENI ,TOTI ASTEAPTA SA SCAPE DE UN JEG CUM ESTI TU .
Noi bradeni votam pe MIRCIA MUNTEAN ,joc cu banditul MOLOT.
Noi bradenii ,votam cu MIRCIA MUNTEAN ,jos cu ciobanul securist MOLOT
Ieri la depunerea de coroane Molot arat ca un mort ,livid si abatut ,nu mai prinde el inca 4 ani , la pensie cu Molot .
De ce tace PSD ul? Cum pot sa mearga la alegeri cu un astfel de individ? Nu pot sa cred ca nu stiu de toate mizeriile acestuia.Slab f slab esti Nistor in frunte cu Nicula.De ce nu gasiti un om de talia lui Deszi? Va complaceti si stati incovoiati .Dezamagire totala
De-a lungul timpului, nimeni nu a pus la indoiala faptul ca cel mai nefericit mod de tradare este turnarea la securitate a unor prieteni apropiati ,a unor colegi care ii acordau incredere, turnatorul este un ticalos,perfid ,Mircea Ioan Molot, un om ursuz, banuitor ,perfid ,ticalos a turnat la securitate incepand din liceu si a continuat in armata si cand a fost profesor, precum Iuda ,el turna prietenii si colegii ,acum se agata cu disperare de scaunul de presedinte pentru ca stie ca daca nu mai va avea functie ,cand va merge pe strada lumea il va scuipa pe ticalos, sunt membru al PNL ,dar cu toate ca la sedinta ni sa spus sa il sustimen pe Molot noi liberali cinstiti din partid nu vom vota cu Molot un turnator ticalos ,votam cu Mircia Muntean .
Cum a putut ajunge acest securist-informator intr-un partid liberal ? ….grea intrebare pentru Antonescu ….nu stim cum mai are tupeul sa candideze ? …..probabil nu a cumparat toate terenurile din judet….mai vrea …….parca va nu ajunge tot la locul cu verdeata, unde ajungem toti la un moment dat…..
Rusine Molot ! ar cam trebui sa te retragi esti uzat , compromis, terminat politic.
Mare „TRILEMA” pe capul devenilor!!!
Dintre doi „versati liberali” sa alegi un al treilea „escroc” la sefia „mai marelui judet”
Ma si mir cum rabda PESEDEUL asemenea umilinta???
Doar „oracolul de la Soimus” stie , insa este la „secret de stat” si vom afla doar dupa 50de ani !!!
Oricum DNA este pe urmele la „ambii amindoi”!!!
In plus aroganta si ciocoismul , ambilor Mircea( chiar daca unul se scrie cu „I”) cred ca ar trebui sa curme , de fapt drumul lor.
Dar pe care „nebun ” sa pui in locul lor????
Grea , intrebare??!!
Votatil pe ALIN Suciu ca este cel mai bun si potrivit.
Intr-o tara civilizata cind unei persoane ii expira mandatul este revizuit financiar. Deci este treaba Curtii de Conturi sau Garzii Financiare sa revizuiasca conturile bancare si bineinteles contabilitatea primariei. Pentru ca sint bani publici rezultatele auditului trebuie afisate public. Daca sint nereguli sau fraude toti stim ce ar trebui sa urmeze. Nu!?
Mircia va fi noul presedinte la CJ.Securistul complexat Moloz,hot universal,piticul dur,curvar,vacar ,porcar etc,va plati cu virf si indesat.Sint convins ca si-a pregatit refugiul in italia.
… de ce tace adormitul ăla de Gligor??? este mânjit şi el de Moloţ???..Panfutie, dacă mai continui cu Piticul Atomic se duce dracului mustăria!!!Nu înşela speranţele PSD-iştilor!!!..delimitează-te de Moloţ, că pierdem pe mân a noastră!!!…dacă ai onoare şi sunt sigur că ai,lasă-l dracului!!!!…fi atent la felul cum te duce de lanţ!!!