Eveniment

Minorul care a ucis-o pe concubina tatălui, condamnat la şapte ani

Minorul Miodrag Teofil Vodislav, din Petroşani, acuzat că a omorât-o pe concubina tatălui său, şi-a aflat pedeapsa. Astfel, Tribunalul Gorj l-a condamnat pe tânăr să petreacă şapte ani într-un penitenciar pentru minori şi tineri, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Vodislav a fost scos, tot în urma deciziei instanţei, din arestul preventiv de la IPJ Gorj, unde se afla încă din vara anului trecut, atunci când a omorât-o pe femeia cu care trăia tatăl său.
Obligaţi la plata de despăgubiri  
În plus, Miodrag Teofil Vodislav va trebui să achite, în solidar cu mama sa, Elvira Teodorescu, o sumă totală de 65.000 de lei, constând în daune morale şi materiale către membrii familiei victimei, conform deciziei instanţei. Cei doi vor mai trebui să plătească 1.700 de lei, reprezentând rentă globală şi 200 de lei rentă lunară, fiului victimei, minorul Cristian L., până la împlinirea majoratului, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani. Şi cheltuielile de judecată vor trebui achitate tot de către Miodrag Teofil în solidar cu mama sa. Hotărârea Tribunalului Gorj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Fapta de care este acuzat Miodrag Teofil Vodislav, elev pe atunci în clasa a IX-a la Colegiul Naţional de Informatică din Petroşani, s-a petrecut în luna iunie 2015. Minorul a mers cu mama sa, Elvira Teodorescu, de meserie asistentă medicală, în vizită în satul Scoarţa, din judeţul Gorj, la Teofil Vodislav, tatăl băiatului, doar că acesta nu era acasă. În schimb, s-au întâlnit cu concubina acestuia, Ana Lup, o femeie de 40 de ani, din Gorj. Între cele două femei s-a iscat o ceartă care, în final, a degenerat în bătaie, baiatul fiind cel care a lovit-o pe presupusa iubită a tatălui său. Victima a fost găsită de un trecător zăcând între viaţă şi moarte pe marginea drumului. La faţa locului a fost chemată o ambulanţă, care a transportat-o la spital, doar că femeia nu a supravieţuit, având lovituri grave la cap. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura