Actualitate

Minoră coruptă de un bărbat de 28 de ani

Bărbatul de 28 de ani, profitând de faptul că fetița era ușor de manipulat din cauza vârstei fragede și a situației familiale, a corupt-o să întrețină re­lații sexuale cu el.

Au locuit împreună
Pe numele individului au fost des­chise mai multe dosare penale iar în cele din urmă a fost acuzat de act sexual cu un minor în formă continuată. Acum le-a cerut procurorilor hunedo­reni să încheie un acord de recunoaș­tere a vinovăției.
Individul este mecanic de meserie, din Hunedoara, iar în cursul lunii iulie a anului 2021 a cunoscut-o pe minoră la o petrecere. Ulterior, cei doi au conti­nuat să vorbească și au început o relație. Minora s-a dus acasă la bărbat, locuind cu el câteva zile, susțin anche­tatorii. Apoi, hunedoreanul i-a dat pa­pucii fetei, după ce și-a dat seama că fata are doar 15 ani, le-a spus el procu­rorilor. Individul a fost reţinut, iar apoi cercetat sub control judiciar. Acum, în urma acordului încheiat cu procurorii, aceștia au convenit că o pedeapsă de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea infrac­țiunii de act sexual cu un minor, comisă în formă continuată, este suficientă. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, înaintat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a fost analizat de instanţa din cadrul Judecătoriei Hunedoara și admis. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura