ActualitatePolitica si administratie

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad, că ministrul Finan­ţelor, Marcel Boloş, nu i-a mai răspuns la telefoane din octombrie 2023 şi îl face responsabil pentru lipsa finanţării unor proiecte.

Păcăliți
Prezentă la Arad la evenimentul „Fără Bariere – TOT Adevărul Despre Droguri”, Natalia Intotero a fost întrebată de jurnalişti dacă la nivelul Guvernului există programe noi de creştere a na­talităţii, în condiţiile în care cele derulate în anii anteriori nu au avut rezultatele aşteptate.
Ministrul a răspuns că pentru ca pro­gramele să aibă succes trebuie convins şi ministrul Finanţelor, care ar fi tăiat mai multe finanţări.
„Avem foarte multe proiecte, foarte bune, dar aici cred că ar trebui să îl convingeţi şi pe domnul ministru Boloş, să fie puţin mai atent, pentru că ne-a tăiat toată finanţarea pe absolut tot ce înseamnă astfel de proiecte. Chiar mâine, o delegaţie din partea mai multor ONG-uri cu activitate în do­meniu, şi nu numai, va merge la prim-minis­tru, pen­tru că au fost şi la ministrul Fi­nanţelor şi efectiv au fost păcăliţi. S-a promis că o să se regleze în cadru legal, am fost de acord cu toţii cu o ordonanţă, iar apoi a zis că ‘trebuie să mergeţi voi să cău­taţi bani la alte ministere’. Am făcut so­licitare, din păcate, toţi colegii miniştri ne-au răspuns că nu au bani pentru a ne da din bu­ge­tele lor. Se puteau găsi soluţii, dar cred că pentru domnul Boloş nu este o prio­ri­tate, nu în­ţelege, efectiv”, a declarat Natalia Intotero.
Întrebată de ce nu dis­cută mai mult în Guvern aceste pro­bleme, mi­nis­trul Fa­mi­liei a spus că Marcel Boloş nu i-a mai răspuns la te­­le­foane din oc­tom­brie 2023. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura