Actualitate

Ministrul Fondurilor Europene vine la Aninoasa

Maximilian Gânju

Edilii din localitatea Aninoasa vor să deruleze mai multe investiţii în localitate, iar finanţarea lor se poate face cu fonduri europene. Primarul localităţii, Nicolae Dunca, spune că-şi pune mari speranţe în banii europeni, dar pentru a-i atrage are nevoie de proiecte întocmite foarte bine.

Astfel, administraţia din Aninoasa vrea să profite de vizita în judeţul Hunedoara a ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica. „Vineri ar trebui să vină la Aninoasa şi domnul ministru al Fondurilor Europene. Are o vizită în judeţul Hunedoara şi întâlnirea cu noi, primarii, cei din Valea Jiului, va avea loc la Aninoasa. Atunci o să vedem cum putem prinde bani europeni pentru o serie de proiecte necesare localităţii. Noi o să-i prezentăm ministrului ce am vrea să facem şi să vedem ce ne spune şi dânsul, care-s posibilităţile şi şansele de finanţare. Este obligatoriu să atragem fonduri europene, nu poţi să aştepţi să primeşti numai de la Guvern”, a declarat primarul oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca.
Edilii au o serie de „schiţe” pe care le vor transformate în proiecte, iar unul dintre ele ar putea fi şi blocul în care să fie mutate familiile din colonia de la Iscroni. „Ştim ce proiecte am putea face, însă nu prea avem experienţă şi este nevoie să ca proiectele să fie foarte bine realizate. Noi nu am putut atrage fonduri europene din cauza insolvenţei, nu aveam banii necesari pentru a ne asigura contribuţia la proiecte şi am pierdut. Acum vrem să recuperăm”, mai spune primarul localităţii.
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, ar urma să ajungă în judeţul Hunedoara în data de 3 iulie, având stabilite cu factorii locali mai multe întâlniri la Aninoasa şi Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura