Minerul acuzat de tentativă de omor, condamnat la 7 ani de închisoare
Tânărul, fost miner la EM Lupeni, a participat la o petrecere în localitatea Săulești, unde a băut peste măsură și s-a pus pe scandal. Iritat că la petrecere este invitat un alt tânăr cu care se ciondănise la o altă petrecere, în urmă cu câteva luni, tânărul s-a înarmat cu un cuțit și a amenințat că-l va ucide pe rival.
Și, aproape a reușit. El l-a înjunghiat pe rivalul său, cu un cuțit. Ca urmare acestor lovituri, victima a suferit leziuni uşoare la nivelul capului, respectiv hematom parietal stâng și plăgi tăiate la nivelul capului, care au produs leziuni ce au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale”, se arată în dosar. Experții au stabilit că viața victimei a fost pusă în pericol, iar ortacul se face vinovat de infracțiunea de tentativă la omor și nu de cea de vătămare corporală. Agresorul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, pedeapsă pe care o va executa în penitenciar dacă sentința rămâne definitivă. (M. Gânju).