Miner amendat la întâmplare

Poliţiştii care l-au sancţionat pe ortac nu s-au mai străduit să găsească adevăratul vino­vat. Au dat o amendă şi au plecat. Chiar cel care-i sesizase le-a anulat amenda.
Un miner din municipiul Lupeni s-a trezit că are de achitat o amendă contraven­ţio­nală de 500 de lei, pentru că şi-a deranjat vecinii în miez de noapte. Acesta ar fi as­cul­tat muzică la volum ridicat iar unul dintre ve­cini a sunat la 112. Un echipaj de poliţie a ajuns la faţa locului şi a constatat că se confirmă sesizarea, dar n-au putut stabili cu certitudine de unde se aude muzica. Aşa că l-au amendat pe ortac. ”Petentul a arătat că fapta reţinută în procesul verbal nu este reală, pentru următoarele aspecte: că în ziua respectivă a fost de servici schimbul 3 la Mina Lupeni, ajungând acasă după ora 1:30 noaptea, fapt ce poate fi dovedit cu fişa de pontaj.A mai arătat că este adevărat că după ce a ajuns acasă, doamna (…) a bătut în uşa apartamentului său crezând că de la el se aude muzică, i-a deschis şi a constatat că muzica se auzea din alt apartament”, se arată în plângerea depusă la Judecătoria Petroşani. Bărbatul a cerut magistraţilor să anuleze sancţiunea iar martorii şi probele depuse au confirmat că are dreptate. Chiar şi vecinul care sesizase poliţia a declarat în faţa judecătorului că nu este sigur dacă muzica se auzea din apartamentul ortacului sau de la o altă locuinţă. „Totodată, martorul a menţionat faptul că organele de poliţie au bătut atât la uşa apartamentului petentului, cât şi la uşa apartamentului de la etajul doi, aspect care însă nu este menţionat în raportul întocmit de agentul constatator, în care s-a consemnat doar că s-a bătut la uşa petentului, iar muzica se auzea de acolo, nu că organele de poliţie au mers şi la etajul doi, la apartamentul de sub apartamentul petentului, întrucât nu îţi dădeai seama de unde se aude muzica”, se arată în dosar. Jude­cătoria Petroşani a anulat procesul-ver­bal întocmit de poliţişti şi l-au scăpat de amendă pe miner. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Lecţie despre tradiţii, la şcoala din Zam de Ziua Iei

Adriana Năstase Dascălii şi elevii de la Şcoala Gimnazială Zam au organizat, ieri, un eveniment special, dedicat „Zilei Universale a

Cei interesaţi să acceseze fonduri europene sunt aşteptaţi la Peştişu Mic

Magdalena Şerban Pentru a da o mână de ajutor în ce priveşte dezvoltarea locală prin demararea de către cetăţeni a

Guvernul PNL trebuie să repare ceea ce a stricat incompetenţa PSD în anii de guvernare

După ce guvernele PSD au contractat fără mă­sură tot felul de proiecte fără nicio efi­ci­enţă sau finalitate reală, adresate mai

Închide