Actualitate

Mii de turişti la Festivalul Oamenilor de Zăpadă

02 oameni de zapada straja (2)Maximilian Gânju

Un om de zăpadă gigant de aproape patru metri, o nuntă cu mireasa părăsită la altar, minerul ecologist ori îndrăgostiţi de Valentine”s Day, toate au fost reprezentate din zăpadă în Straja, la Festivalul Oamenilor de Zăpadă. Vedeta a fost la ediţia din acest an, Jimi, un căţel cu o poveste înduioşătoare, care a devenit răsfăţatul turiştilor.

Toţi concurenţii au primit câte un premiu  
Circa 3.000 de turişti au urcat la schi în staţiunea din vestul Văii Jiului, dar şi pentru a participa la ediţia cu numărul 13 a Festivalului Oamenilor de Zăpadă. Încă de la primele ore ale dimineţii, turiştii au ieşit din cabane pentru a-şi realiza creaţiile din zăpadă, iar la finalul concursului, până şi organizatorii au fost impresionaţi.
Majoritatea au participat în echipe, iar creaţiile lor au fost mult mai complexe faţă de un simplu om de zăpadă. Aşa se face că la jurizare, organizatorii au întâlnit de la o nuntă în adevăratul sens al cuvântului şi până la un om de zăpadă gigant, de aproape patru metri. Că tot este la modă ca ISU să „ardă“ tot, în Straja, un turist a făcut şi primul pompier care „nu arde de nerăbdare să dea amenzi“, spune Tofan Sotil, realizatorul pompierului. Nunta cu alai a fost cea mai complexă creaţie şi până să ajungă juriul la ei, realizatorii au pus de o petrecere în toată regula, cu vin fiert şi ţuică, chiar dacă mireasa a fost părăsită de mire în faţa altarului.  Ilena şi Octavian din Reşiţa au realizat din zăpadă povestea vieţii lor. Cei doi îndrăgostiţi au profitat de faptul că este Valentine’s Day şi se află într-un cadru feeric pentru a-şi declara iubirea, iar Octavian i-a cerut mâna iubitei sale.
„Avem circa 3.000 de turişti în Straja şi a nins abundent încă de vineri, astfel că am avut zăpadă proaspătă şi din belşug pentru festival. Ne bucurăm că turiştii se simt bine şi vin în număr mare în staţiune, iar participarea la concurs a fost şi în acest an deosebită. Ca de fiecare dată, toţi cei care au realizat oameni de zăpadă au fost premiaţi, pentru că la fiecare creaţie a pus suflet şi un copil iar aceştia ar fi fost dezamăgiţi să afle că nu au primit un premiu“, a declarat Emil Părău, organizatorul festivalului.

Jimi, răsfăţatul turiştilor
Echipa care a făcut jurizarea exponatelor a fost însoţită în permanenţă de un căţel care are o poveste înduioşătoare. Câinele, un metis de ciobănesc german, impresionează prin mărimea sa şi este mai blând decât un mieluşel. A ajuns în Straja în urmă cu circa un an şi jumătate. Era pui şi fusese abandonat la groapa de gunoi. Unui angajat din staţiune i s-a făcut milă de el. L-a luat şi l-a crescut, iar acum este căţelul staţiunii şi partenerul de joacă al turiştilor. Cum toată ziua a fost înconjurat şi alintat de vizitatori, la fel ca şi mascota staţiunii, ursul Baloo, căţelul Jimi îi consideră prieteni pe toţi turiştii care-i întind mâna şi dacă au chef de joacă, el nu se plictiseşte niciodată. Jimi a fost unul dintre membrii juriului, a trecut pe la toate exponatele şi, drept recompensă, a primit câte o porţie de joacă de la fiecare copil întâlnit. Chiar dacă aleargă peste tot prin staţiune, Jimi este şi foarte inteligent, spune cel care l-a adoptat şi-l îngrijeşte. „Cum vedeţi maidanezii că trec strada pe trecerea de pietoni, Jimi ştie că nu are voie şi nu intră pe pârtia de schi“, spune cabanierul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura