Mii de angajaţi ar putea fi scutiţi de la plată

Maximilian Gânju

Dacă legea privind amnistia fiscală a angajaţilor care au încasat sume de bani necuvenite după constatarea Curţii de Conturi, dar fără vina lor, va trece şi de Camera Deputaţilor, mii de angajaţi din Valea Jiului vor scăpa de dat banii înapoi.
La nivelul Văii Jiului sunt circa 1.700 de dascăli care au primit diferite sporuri, bonificaţii pentru condiţiile grele de muncă, dar care au fost declarate ilegale de către controalele Curţii de Conturi. După ce au pierdut procesele prin care au contestat rapoartele Curţii de Conturi, dascălii erau obligaţi să dea aceşti bani înapoi. Mulţi dintre ei ar fi rămas cu veniturile înjumătăţite dat fiind faptul că sumele erau reţinute lunar din leafă. La fel sunt şi circa 300 de angajaţi, funcţionari ori personal lucrativ din cadrul Primăriei Petroşani. Toţi au încasat un spor de dispozitiv de 25 la sută la leafă, iar Curtea de Conturi l-a declarat ilegal. La fel şi instanţa de judecată, deşi acel spor era acordat de către municipalitate în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Toţi cei circa 2.000 de angajaţi, dascăli ori funcţionari sunt la un pas de a scăpa de povara returnării sumelor. Plenul Senatului a extins, luni seară, amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială, constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control, aceştia fiind exoneraţi de la restituirea sumelor. Decizia finală urmează să fie luată de Camera Deputaţilor, însă şansele să nu fie adoptată sunt minime.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare