Mihai Leu vrea să devină edilul şef al Hunedoarei

15 iunie 2010 | 9 Comentarii | Publicat in: Comunitate

Nicolle Ebner

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la Hunedoara, conservatorul Mihai Leu (foto) a declarat că este decis, ca în 2012, să câştige fotoliul de primar al municipiului Hunedoara.

„Nu voi fi un primar de import”

Cunoscutul sportiv de talie mondială, ajuns consilier local, după ce a pierdut scrutinul din 2008 pentru funcţia de primar al municipiului Hunedoara, afirmă că este nemulţumit de activitatea desfăşurată de primarul Ovidiu Hada, care a promis, mult înainte de campania electorală, dar nu a făcut nimic, până la jumătatea mandatului. Mihai Leu consideră că primarul Ovidiu Hada nu se poate concentra foarte mult pe activitatea în interesul comunităţii, deoarece familia acestuia locuieşte în America, la mii de kilometri depărtare. „Trebuie să se gândească mai mult la binele comunităţii, să pună mai mult suflet în ceea ce face. Or, pentru că familia lui trăieşte în America iar el aici, cred că nu se poate dedica 100 la sută activităţii în administraţie. Cu sufletul, este departe de Hunedoara, şi cred că acesta este motivul principal pentru care activitatea lui nu are eficienţa dorită”, a afirmat Mihai Leu.

„Vreau să ajung primarul municipiului Hunedoara, pentru că trebuie schimbat ceva. Data trecută, nu am câştigat pentru că, mi-au spus câteva cunoştinţe, nu am ştiut să promit. Eu nu promit nimic, dar sigur nu voi fi un primar de import”, a mai declarat conservatorul Mihai Leu, în timpul conferinţei de presă.

Cei doi consilieri PC din cadrul Consiliului Local Hunedoara, Mihai Leu şi Tatiana Vasilescu, au început un adevărat război cu primarul Ovidiu Hada, pe care-l acuză că-i tratează cu aroganţă. La ultimele şedinţe de consiliu, conservatorii au reuşit să blocheze o parte din proiectele iniţiate de primarul Hada. „Ne-am propus să sancţionăm proiectele de hotărâri, care nu ne reprezintă. Nu au fost blocate decât proiectele care se referă la banul public sau la proprietatea publică a municipiului”, a declarat şi Tatiana Vasilescu, care a reiterat faptul că, oficial, campania electorală pentru Mihai Leu a început.

Comentarii (9)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. vasile spune:

    Of, saracu’! Va inchipuiti un oras condus de Mihai Leu, alaturi de Tatiana Vasilescu (plina de datorii, care si-a pus iubitul cel tanar reprezentnt al Consiliului Local in AGA de la Ecosid. Cine nu cunoaste cat de hamesita este familia Leu poate ca l-ar vota. Candidand de la PC, Mihai Leu are sanse cat o furnica sa devina primar. Va imaginati ca va vinde tot taticul sau, daca fiul cu creierul zdruncinat de atatia pumni va ajunge primar.

  2. Andrei spune:

    Mihai e un om de actiune, consecvent si tenace. A demonstrat in sport acest lucru. Il admir pentru asta. E usor sa stai pe margine si sa-ti dai cu parerea dar e mult mai greu sa demonstrezi ca poti sa faci ceva. Mihai a aratat ca poate. Bravo si pentru implicarea in fotbalul Hunedorean.

  3. Iulia spune:

    Mihai ca om e prea gentleman pentru sportivul LEU. In politica rar se tine seama de asta.

  4. oare? spune:

    Va asigur, sunt un cunoscator, intre aparentul Mihai Leu, fost sportiv de performanta, si omul politic real Mihai Leu diferentele sunt uriase. Omul politic Mihai Leu nu are scrupule si nici caracter.
    Atentie, Hunedoara condusa de un primar Leu va fi Hunedoara familiei Leu, mosia lor personala.
    Sa nu ziceti ca nu v-am spus…

  5. camelia spune:

    Un exemplu:si Hagi a incercat sa fie antrenor si ….. dezastru.
    Asa va fi si marele boxer Mihai Leu ca primar.
    De aceea suntem unde suntem pentru ca ni se pare la toti ca daca ne-a reusit ceva ne reuseste orice.
    Citi ani s-a pregatit Mihai Leu sa devina mare boxer si cite ore pe zi si cu respectarea citor reguli!
    Dar pentru primar?
    Oricum HADA trebuie schimbat!!!!

  6. nina spune:

    bravo mihai !
    ai votul meu.

  7. Ionel spune:

    E simpatic si-l votez.

  8. Eu spune:

    Asa Ionel, voteaza-l ca-i simpatic. Nu conteaza ca-i incoerent in vorbire, agramat si fara experienta in administratie.
    E varianta masculina a lui EBA, cu mintea la fel de incalcita.
    Votati dupa simpatii, dupa ochi frumosi…chiar daca-s in crucis, si veti primi ca si pana acum.

  9. vasile spune:

    Nu pot sa pricep cum oameni care se dau mari cunoascatori in ale politicii pot sa creada despre acest om cu creierii zguduiti de pumni ca e in stare de ceva. Saracul de el habar nu are nici sa scrie. Cititi procesele verbale ale sedintelor de consiliu de la Hunedoara si va veti lamuri: e chiar idiot! In plus, cum va suna faptul ca el e la PC, fratele lui la PRM, iar tatal si unchiul la PDL?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
„Drumul morţii“ şi-a luat din nou tributul

Un şofer bulgar a murit ieri dimineaţă în urma unui grav accident de circulaţie, petrecut la ieşire din localitatea Zam....

Gulaş, ca la mama acasã

Prima ediţie a concursului judeţean de pregătit gulaş a fost o surpriză, pe cât de „condimentată”, tot pe atât de...

„Dacã nu era PDL, Schiau era şi acum şomer”

Conducerea filialei judeţene PDL Hunedoara este contrariată de motivele invocate în demisie de fostul primar al Hunedoarei, Nicolae Schiau, dar...

Închide