Sport

„Micuţa Kasparova“, lideră la Europene

Ciprian Marinuţ

Şahista Daria Vişănescu (foto), legitimată la Clubul de Şah Deva, are punctaj maxim şi este lidera categoriei sub 16 ani, după primele patru runde ale competiţiei feminine de la Campionatele Europene pentru Copii şi Juniori care se desfăşoară în aceste zile la Praga.

Favorita 14 are victorii pe linie
Cu un coeficient Elo de 2019, Daria a intrat în concursul de la Campionatul European din Cehia cu statutul de favorită numărul 14, din totalul de 79 de participante. Talentul special al „Micuţei Kasparova“ din Petrila a schimbat însă radical calculele hârtiei, iar Daria a obţinut victorii pe linie şi este lidera competiţiei fetelor sub 16 ani, după primele patru runde. Daria a trecut uşor în primele două runde de Chantelle Foster (Anglia, Elo 1824) şi Caterina Leonardi  (Slovenia, Elo 1884). În runda a treia, Daria a reuşit surpriza competiţiei şi a învins-o, după un meci spectaculos, pe Melinda Varga, campioana Ungariei (Elo 2232), prima favorită a întrecerii europene. În runda a patra, disputată, luni, 20 august, Daria a mai făcut o victimă cu un coeficient Elo mai bun. Şahista noastră a câştigat partida cu Nato Imnadze (Georgia, Elo 2030), reprezentanta unei ţări cu mare tradiţie şi forţă în sportul minţii. Ieri, în runda a cincea,
care reprezintă mijlocul competiţiei (vor fi nouă runde în total n.r), Daria a jucat în compania sportivei Marja Tantsiura (Elo 2193), din Ucraina, favorita numărul patru a competiţiei, pe care a învins-o.

Surpriză plăcută
Corneliu Hotăran, preşedintele Clubului de Şah Deva, consideră că Daria Vişănescu a reuşit o surpriză plăcută în primele runde al CE şi speră ca şahista noastră să continue să joace la fel de bine. „Deocamdată savurăm surpriza reuşită de Daria în primele cinci runde şi sperăm să continue la fel de bine, fără a o lăuda prea tare. Meciul cu campioana Ungariei a fost fantastic. I-am spus să fie tare, să aibă încredere în talentul ei şi sper să joace la capacitatea sa maximă până la finalul turneului. Cred că are şanse la medalii, pentru că se înţelege perfect cu antrenorul Romeo Milu, cu care se pregăteşte de aproape jumătate de an“, a spus, ieri, Corneliu Hotăran.
Campionatele Europene pentru Copii şi Juniori se desfăşoară în perioada 17-26 august la Praga şi aliniază la start 1173 de sportivi şi sportive din 46 de ţări (103 dintre ei au titluri internaţionale). România este reprezentată la toate categoriile de o delegaţie formată din 35 de sportivi şi sportive. Aceste campionate reprezintă cel mai important test al verii pentru juniorii tricolori. În afara Dariei, România mai are o şahistă cu maximum de puncte, după patru runde, Maria Anghel, având patru victorii şi ocupând locul trei, la categoria fetelor sub opt ani. Vom reveni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura