MESAJ 1 DECEMBRIE

În urmă cu 104 ani, la 1 decembrie 1918, România s-a născut sub semnul unității de neam, cuget și simțire. Luptătorii pentru libertatea țării, eroii neamului nostru, ne-au lăsat moștenire o țară independentă, între ale cărei granițe românii să fie uniți și, cu mândrie să poată spune:  „NOI SUNTEM ROMÂNI”.

 

Ne emoționează semnificația acestei zile, în care sunt adunate toate sacrificiile românilor pentru afirmarea națională și stăruința unui popor de a deveni o națiune de sine stătătoare, independentă, aducând toate teritoriile românești în interiorul acelorași granițe.

 

Avem datoria de buni români, ca fiecare acțiune a noastră, de fiecare zi, să fie pusă în slujba oamenilor și a României.

În tot ceea ce facem, avem obligația să asigurăm celor din jurul nostru un trai mai bun, o viață liniștită.

Dar, la fel de important este să lăsăm generațiilor viitoare o Românie unită, puternică și dezvoltată.

Viitorul nostru și al copiilor noștri depinde de viziunea și acțiunea fiecăruia dintre noi.

Să reprezentăm cu cinste România și să fim buni români, tot timpul și oriunde ne-am afla.

Să facem în așa fel încât, în Europa și în întreaga lume, numele României să fie apreciat și rostit cu respect.

Să privim cu încredere și cu speranță spre anii care vor veni!

 

La mulți ani România!

La mulți ani tuturor românilor din țară și din oricare parte a lumii!

 

 

Vasilică Potecă

Senator PNL – Hunedoara