Medici noi la spitalul din Hunedoara
Magdalena Șerban
Recent, la Spitalul municipal ,,Dr. Alexandru Simionescu“ Hunedoara au venit medici noi, ocupând posturi în secţii în care unitatea era deficitară din punct de vedere al personalului de specialitate.
Resursa cheie rămâne factorul uman
„De la începutul anului am angajat doi medici în specialitatea radiologie și imagistică medicală, aceștia activând în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală. Unul a ocupat postul prin transfer de la Spitalul de Urgență Petroșani, iar celălalt a câștigat concursul pe post. De asemenea, la Unitatea de Primiri Urgențe a fost angajat un medic primar medicină de familie – cu competență în Medicina de Urgență. Pe acest segment încă mai este nevoie de personal medical superior (medici) pentru a reduce și mai mult timpii de așteptare în acordarea asistentei de specialitate, pacienților. Ca formă de sprijin, în măsura posibilităților, instituția noastră oferă medicilor angajați șase unități locative până în momentul în care își stabilesc un domiciliu permanent în municipiul Hunedoara sau în împrejurimi”, a declarat managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, ec. Radu Budae (foto).

