Sport

Medalii naţionale şi speranţe internaţionale

Premiere-gimnastica-aerobica-281Ciprian Marinuţ

CNS „Cetate” Deva a ocupat locul doi în ierarhia generală pe medalii de la „Cupa Cetate” la gimnastică aerobică, desfăşurată în weekend, la Deva, fiind devansată doar de Farul Constanţa. Tehnici, eleganţi şi talentaţi, sportivii deveni au cucerit opt medalii, din care două de argint şi şase de bronz, şi şi-au depus candidatura la selecţionarea în loturile naţionale, de unde ar putea face pasul spre medalii internaţionale.

Spectacol de calitate
Elementele tehnice dificile, sincronizarea aproape perfectă, eleganţa, energia şi zâmbetele au fost ingredientele unui show de cinci stele etalat de sportivi la ediţia a 17-a a „Cupei Cetăţii”, una dintre cele mai importante competiţii ale calendarului intern la gimnastică aerobică. Componenţii Lotului Naţional al României, dar şi reprezentanţii celor nouă cluburi din ţară au demonstrat că România este şi poate rămâne o forţă pe plan internaţional la această disciplină sportivă. Aflaţi în plin proces de pregătire pentru Campionatele Mondiale, din iunie, de la Cancun (Mexic), componenţii Lotului Naţional au efectuat o necesară verificare, în condiţii de concurs, şi au încântat publicul. Ca dovadă, multiplele campioane europene Corina Constantin (Farul), Bianca Becze (Farul, ex-CSS Petroşani), Alina Radu (Triumf Bucureşti), Mircea Zamfir (Farul Constanţa), Marius Petruşe (Lotul Naţional), Anca Surdu, Andreea Bogati (Farul, ex-CNS Cetate Deva) şi Teodora Cucu (UNEFS Bucureşti) au primit note valoroase, deşi exigenţele juriului au fost ridicate.

Farul, lider autoritar
În ton cu sportivii tricolori, au prezentat exerciţii de valoare şi cei de la cluburile din ţară care aspiră să fie promovaţi în Loturile Naţionale. Cel mai bine s-au descurcat sportivii de la Farul Constanţa, astfel că gruparea de la malul mării a ocupat locul I în ierarhia pe cluburi cu 216 puncte. CNS Cetate Deva s-a situat pe locul secund cu 133 puncte, pe trei s-a clasat UNEFS Bucureşti, cu 91 puncte, iar CSS Petroşani a fost pe poziţia cinci cu 64 de puncte. Dintre sportivii de la CNS „Cetate” Deva, cele mai bune rezultate le-au obţinut Gabriel Bocşer, clasat pe locul doi la individual masculin seniori şi perechea Steliana Stoenescu – Marian Brotei, care a obţinut medalia de argint în proba de perechi, de la categoria I. Medaliile de bronz ale clubului devean au fost obţinute de: Valentina Istrate – Gabriel Bocşer (în proba de perechi seniori), Marian Brotei (la individual masculin, categoria I), Viorica Gobşa – Mihai Popa (la perechi, categoria II), Bianca Tănăsescu, Elena Odorog şi Paula Dobra (la trio, categoria seniori) şi Denisa Ianchiş, Roberta Dănescu, Marian Brotei, Steliana Stoenescu şi Lorena Iovan (la grup, categoria I). Sportivii de la CSS Petroşani au ocupat locurile unu şi trei în proba de perechi de la categoria a III-a prin Elena Patrichi – Daniel Tavog şi Andreea Şotânga – Darius Branda. În plus, sportivii din Valea Jiului au mai obţinut o medalie de argint la trio şi una de bronz la individual, tot la categoria a III-a.
La competiţie au participat sportivi şi sportive de la CNS „Cetate” Deva, CSS Petroşani, CSM Arad, Urania Arad, CSS 1 Constanţa, Farul Constanţa, Gimnis Iaşi, CSS Triumf Bucureşti şi UNEFS Bucureşti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura