Medalie unicat, vis realizat

20 aprilie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

11 x 1 andreea munteanuCiprian Marinuţ

Aurul continental cucerit de Andreea Munteanu (foto), de la CNS „Cetate” Deva, la Campionatele Europene de la Montpellier, reprezintă unica medalie a gimnasticii feminine româneşti la această competiţie. Sportiva de 17 ani a afirmat că a crezut cu adevărat că e campioană continentală doar în momentul în care a urcat pe podium şi a primit medalia.

Speranţe de mai bine
Aflată la a doua participare la un Campionat European ca senioară, Andreea Munteanu a produs marea surpriză a finalei de la bârnă, reuşind să cucerească singura medalie a delegaţiei României. Gimnasta clubului din Deva e mândră că duce mai departe tradiţia supremaţiei româneşti la acest aparat şi a afirmat că medalia de la Europene o determină să-şi dorească altele noi. „Mi-am dorit să fiu campioană continentală, dar nu am crezut decât atunci când am primit medalia de aur că această dorinţă s-a îndeplinit. Parcă nici acum nu-mi vine să cred că am câştigat. Mi-aş fi dorit să fac un exerciţiu mai bun, pentru că nu a fost foarte bun. A fost îndeajuns cât să câştig şi mă simt foarte bine. Nimic nu se obţine uşor, iar faptul că am reuşit să duc mai departe această ştafetă a succeselor româneşti mă face să mă gândesc la multe şi la mult pentru viitor. Unul pe care îl vreau cât mai medaliat”, a declarat Munteanu, pentru site-ul Federaţiei Române de Gimnastică. Bilanţul delegaţiei României a fost completat de argintul lui Marius Berbecar în finala de la paralele.

Următorul Euro va fi în România
Preşedintele FRG, Adrian Stoica, s-a arătat mulţumit de aurul de la bârnă al Andreei Munteanu. „Ce este îmbucurător este faptul că s-a reuşit cucerirea medaliei de aur la bârnă, de către Andreea Munteanu, care este o fată extrem de talentată, dar care mai are nevoie de multă muncă. În ceea ce îi priveşte pe băieţi, mi se pare că ne aflăm în faţa unui reînceput. Marius Berbecar a muncit mulţi ani pentru această medalie. Cred că le-a dat un imbold tuturor componenţilor lotului. Atunci când ai dificultate, dar faci şi o execuţie bună, iată că se poate”. Şeful FRG a primit drapelul Uniunii Europene de Gimnastică de la preşedintele George Guelzec, în calitate de reprezentant al României, ţara gazdă a Europenelor 2017.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ion Pitulescu a primit Emblema de Onoare a Poliţiei Române

Ieri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Prefectură, generalul de divizie (r) dr. Ion Pitulescu a primit...

Hunedorenii consumă apă, dar nu plătesc. Apa Prod a strâns peste nouă milioane de lei datorii

Situaţia în cifre a societăţii Apa Prod la capitolul datorii nu arată deloc bine, foarte mulţi dintre hunedorenii, dar şi...

Bulina neagră, 21.04.2015

Aurel Anghel, directorul SNÎMVJ Pentru că susţine că salariul său de director la stat este confidenţial, deşi uită că este...

Închide