FlashPolitica si administratie

Măsurile luate în lupta cu pandemia de Covid-19 trebuie să se bazeze pe realitatea cotidiană

După închiderea pieţelor agroalimentare, locuitorii din municipiul Hunedoara şi satele aparţinătoare sunt din nou victime directe ale deciziilor PNL. De această dată prin de­cla­rarea Spitalului Municipal “dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara ca spital Covid.
Din nou, s-a luat o decizie prin care se vede clar lipsa de viziune şi de strategie a PNL în lupta cu acest virus.
Transformarea unui spital în spital Covid înseamnă doar tratarea pacienţilor infectaţi cu Covid. Cu toate că rămân deschise Poli­clinica, Oncologia medicală şi secţia pentru dializă, acest spital nu va mai deservi toată populaţia municipiului Hunedoara, peste 70.000 de oameni la care se adaugă şi per­soanele din zonele înconjurătoare munici­piu­lui de pe Cerna.
Consecinţele deciziei vor fi directe, cu impact asupra sănătăţii şi bugetului fiecărei familii. Pentru tratarea afecţiunilor non-Covid, fiecare dintre noi va trebui să ne deplasăm la alte spitale din judeţ şi în caz de urgenţă medicală timpii de intervenţie vor creşte dramatic.
PNL ar trebui să îşi asume şi consecinţele propriilor decizii şi să nu mai dea vina pe PSD. Decizia aparţine strict Ministerului Sănătăţii şi a fost luată fără a se solicita punctul de vedere al tuturor factorilor implicaţi.
Datorită echipei de conducere şi a cadrelor medicale profesioniste, de la începutul pan­demiei, la Spitalul Municipal “dr. Alexandru Simionescu” activitatea s-a desfăşurat în bune condiţii. Pacienţii non-Covid au bene­ficiat de toate serviciile medicale, în condiţii de siguranţă maximă, în paralel cu pacienţii Covid care au fost trataţi în acelaşi spital fără nicio problemă în gestionarea situaţiei. Nu­mărul scăzut de pacienţi Covid, 250 în acest caz, care urmează a fi trataţi la spitalul din Hunedoara, nu oferă nici un drept Guvernului PNL de a lua decizia de a reduce activitatea acestei unităţi spitaliceşti. Vedem, încă o dată, dovada clară a incompetenţei şi cum se ignoră repetat nevoile majorităţii oamenilor.
Din punctul meu de vedere, hotărârea luată de Guvern este nedreaptă. Spitalul trebuia să rămână spital suport Covid, avea suficiente paturi şi se puteau trata şi pacienţii cu afecţiuni non-Covid. Trebuia să se ţină cont de mobilitatea interurbană care este mai scăzută, de faptul că mijloacele de transport sunt zone cu risc ridicat de infectare şi că oamenii nu mai pot primi lucruri de strictă necesitate de la familie. Nu se ţine cont de realitatea acestor zile când libertatea de mişcare este limitată şi condiţionată de purtarea măştii.
Redimensionarea reţelelor de oxigen, su­pli­mentarea de paturi la ATI şi luarea tuturor mă­surilor de siguranţă pentru a se preîn­tâmpina evenimente nefericite, precum cel de la Piatra Neamţ, trebuiau să fie priorităţile PNL. Nicidecum bulversarea activităţii spi­talelor şi internarea pacienţilor non-Covid prin alte spitale din judeţ.
Numărul însemnat de pensionari, de peste 22.000, care locuiesc în zona municipiului Hunedoara nu este luat în seamă de „spe­cia­liştii” PNL, “specialişti” care nu ţin cont nici de capacitatea de deplasare redusă a per­soa­nelor vârstnice şi nici de faptul că pensiile sunt mici. După umilinţa la care i-a supus, cu procentul de majorare al pensiilor, le mai dă o palmă prin îngrădirea accesului la serviciile medicale în spitalul de lângă propria casă.
Altă măsură este închiderea pieţelor agro­a­limentare, tot în logica absurdă a Hotărârilor de Guvern şi a Ordonanţelor de Urgenţă care sunt departe de realitate. Ba mai mult, deşi PSD prin Parlament a reparat această ne­drep­tate, PNL amână redeschiderea pieţelor, fără să ţină cont de condiţiile meteo, de peri­sabilitatea produselor agricole şi fără să sus­ţină financiar producătorii agricoli.
În pieţe sunt produse româneşti şi proas­pete, la un preţ competitiv. Nu toţi oamenii îşi permit să cumpere din marile magazine pro­duse de import. La modul cum se iau de­ci­ziile, este clar că PNL vrea falimentarea agri­culturii româneşti şi creşterea importurilor de legume şi fructe. Altfel, PNL ar observa aglomeraţia şi din marile magazine.
În condiţiile legale, în condiţiile impuse de pandemie şi cu respectarea tuturor normelor sanitare pieţele trebuie redeschise, la fel cum spitalul din municipiul Hunedoara trebuie să trateze şi afecţiuni non-Covid.
Am transmis o interpelare către Ministerul Sănătăţii, domnului ministru Nelu Tătaru, prin care solicit anularea Ordinului de ministru care stabileşte Spitalul Municipal “dr. Alex­andru Simionescu” din Hunedoara ca spital-Covid şi am adresat o serie de întrebări refe­ri­toare la argumentele în baza cărora s-a emis acest Ordin. Este clar pentru toţi că măsurile din lupta cu pandemia Covid-19 trebuie să se bazeze pe realitatea cotidiană şi nevoile oamenilor. Să fie echilibrate şi de bun simţ.
Sunt alături de toţi cei care fac demersurile ne­cesare pentru ca locuitorii din judeţul Hu­nedoara să fie trataţi la Spitalul Municipal “dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara şi pen­tru ca producătorii agricoli români să îşi des­făşoare activitatea în pieţele agroali­men­tare.
Sunt alături de fiecare român şi consider că sănătatea, economia şi educaţia trebuie să fie domeniile prioritare pentru oricare partid politic.

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Hunedoara 
CUI mandatar financiar – 11200020
Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva

One thought on “Măsurile luate în lupta cu pandemia de Covid-19 trebuie să se bazeze pe realitatea cotidiană

  • Sunteti si voi niste cameleoni!
    Ura toma.baga taxa de 20%.ca ai fost obișnuit cu ea!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura