Mărtineşti: utilaj multifuncţional pe fonduri europene

10 februarie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Una din grijile majore ale conducerii comunei Mărtineşti şi-a găsit rezolvare. Iarna, deszăpezirea era o corvoadă, la primărie neexistând nici un fel de utilaj care să permită o acţiune de acest gen. Noroc cu localnicii, care puneau umărul şi ajutau la deblocarea drumurilor de acces. Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe, fiind câştigat un program investiţional din bani europeni nerambursabili, în baza căruia se va cumpăra un buldoexcavator cu dotări multiple.
„Am fost notificaţi de reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) că proiectul nostru este eligibil, urmând să fim chemaţi la semnarea contractului de finanţare. Valoarea netă a programului accesat prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia este de 80.000 de euro şi are ca obiectiv achiziţionarea unui buldoexcavator cu lamă plus mai multe accesorii precum cupă, tocător de vegetaţie etc. De acum încolo, vom putea să ne gospodărim singuri, indiferent de anotimp, având cele necesare. De regulă, acţiunile de ecologizare le facem cu beneficiarii de ajutor social, adică ai Legii nr. 416. Ne este foarte greu iernile, din cauză că nu avem utilaj pentru a asigura deszăpezirea. Ne rugăm mereu de oamenii din sat, care ne ajută cu tractoarele. Cu ei reuşim să facem treabă. Aşa că multifuncţionalul ne este ca pâinea caldă. Chiar dacă apucăm doar în primăvară să ne bucurăm de el în teren, deoarece procedura de licitaţie implică termene ce trebuie respectate, e absolut binevenit. Stocul de material antiderapant este asigurat (nisip şi sare)”, a precizat Adinel Botescu (foto), primarul din Mărtineşti.
Acesta a mai spus că administraţia locală întâmpină greutăţi în zona satului Măgura, atunci când ninge din belşug, însă drumul aferent se află sub tutela Consiliului Judeţean, sarcina deblocării lui revenindu-le autorităţilor de la judeţ. „De două ori s-a întâmplat ca elevii de aici să nu poată să ajungă la şcoala din Mărtineşti, neasumându-ne riscul ca microbuzul să urce până la ei. Prima serie considerabilă de zăpadă a fost imediat după Anul Nou, iar a doua, de curând. Sunt şi navetişti care merg la muncă la Orăştie sau Călan, în cea mai mare parte, dar şi liceeni care urmează cursurile tot la Orăştie. De asta e important ca microbuzele să circule normal. Este greu şi pentru cei de la judeţ să fie peste tot, deodată. Nu au cum. Situaţia este de înţeles. Oricum, nu ne putem plânge. Nu am stat înzăpeziţi, cu zilele”, a completat primarul.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Ziua Europeană a Numărului Unic 112, marcată la Deva

Consiliul Judeţean Hunedoara, împreună cu instituţiile care activează în cadrul Centrului Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, organizează astăzi, 11...

Ghişeu nou pentru eliberarea actelor de identitate

Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva pune la dispoziţia cetăţenilor care doresc să obţină acte de...

Atleta Florentina Marincu dublă vicecampioană naţională de seniori

La Bucureşti au avut loc Campionatele Naţionale de atletism în sală, pentru seniori şi tineret, o ultimă competiţie la care...

Închide