Marius Danci poate merge la serviciu

02 bulina neagra Marius Danci

Marius Danci (foto), directorul Pregoterm Vulcan, cercetat într-un dosar penal pentru delapidarea societăţii cu 800.000 lei, a scăpat de una din obligaţiile impuse iniţial. Ieri s-a judecat contestaţia depusă de acesta la controlul judiciar, iar instanţa a decis să desfiinţeze în parte măsura dispusă de procurori. Şi anume, i-a înlăturat obligaţia de a nu exercita profesia în virtutea căreia a săvârşit fapta. Decizia este una definitivă, însemnând că Marius Danci poate să meargă la serviciu. Cu precizarea că, va rămâne în continuare sub control judiciar pentru 60 de zile. Marius Danci, dar şi adjunctul său, Cezar Onceriu, au fost reţinuţi în urmă cu câteva zile, fiind acuzaţi de infracţiuni de natură economică. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.