ActualitateFlash

Maria Cioncan, comemorată la Hunedoara

Cristina Ghenea

Câteva zeci de persoane au participat sâmbătă la comemorarea Mariei Cioncan, în faţa monumentului ridicat în memoria acesteia în municipiul Hunedoara. Cu lacrimi în ochi, Ştefan Beregszaszy, fostul antrenor al atletei, le-a amintit hunedorenilor câtă cinste a adus Maria Cioncan ţării, dar mai ales, municipiului de pe Cerna.

„Până la venirea Mariei Cioncan, Hunedoara avea toate medaliile în panoplie, cu excepţia celei olimpice. Pe aceasta ne-a adus-o Maria, după o muncă asiduă, de şapte ani. Atunci, când s-a stins, mai avea şapte zile până la participarea la un concurs  pentru doborârea recordului mondial. Am convingerea pe care nu o pot proba, că ar fi reuşit acest lucru. Dacă nu a reuşit aici, mă gândesc că acolo sus, pe marele stadion al eternităţii, alergând împreună cu îngerii, va face acest lucru. Acum şi întotdeauna, cât voi mai trăi, îi voi mulţumi Mariei Cioncan, pentru că mi-a adus cea mai mare satisfacţie ca profesor şi antrenor”, a declarat Ştefan Beregszaszy.
Atleta a reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 2004, de la Atena, unde a obţinut medalia de bronz. În ultima perioadă din viaţă, Maria Cioncan a fost legitimată la CS Siderurgica Hunedoara. Sâmbătă, s-au împlinit cinci ani de când aceasta a murit într-un accident de maşină produs în Bulgaria, iar antrenorul, prietenii şi mai mulţi sportivi hunedoreni s-au adunat la bustul ei, pentru a-i aduce un omagiu şi pentru a depune flori şi coroane.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura