Politica si administratie

Mãrginean spune cã nu-i dintre cei „duşi cu pluta”

Preşedintele organizaţiei judeţene PC, Petru Mărginean (foto), ţine cu tot dinadinsul să fie în atenţia presei şi, implicit, a cetăţenilor din judeţ. Astfel, şeful conservatorilor a organizat ieri o conferinţă de presă, special pentru a le transmite devenilor că e în toate minţile şi că are şi dovezi medicale, pe care le-a fluturat prin faţa ochilor jurnaliştilor, pentru a demonstra acest lucru.

Are cineva îndoieli?

Candidatul USL la Primăria municipiului Deva, Petru Mărginean, a precizat că este responsabilitatea fiecărui politician de a-şi face periodic o serie de analize fizice şi psihice, pentru a putea ocupa o funcţie în administraţia locală, judeţeană ori naţională. Mai mult, preşedintele PC Hunedoara a precizat că efectuarea unor analize medicale este necesară, cu atât mai mult, cu cât „s-a văzut că în ultimii ani, mulţi politicieni sunt duşi cu pluta“. Dar iată ce a declarat acesta, pentru a ne convinge că n-are probleme din punct de vedere al sănătăţii: „Am obţinut acceptul de la medici că pot candida la Primăria Deva şi voi câştiga Primăria Deva. Sunt clinic sănătos – nu am boli cronice şi nici psihice. Am toate buletinele de analiză, am adeverinţă medicală de la doctorul de familie. Clinic, fizic şi psihic, sunt sănătos. Deci, voi fi candidatul şi viitorul primar al Devei“.
După cât ştim noi, până acum, nimeni n-a pus problema că Petru Mărginean n-ar fi sănătos la trup sau la minte. Dar, organizarea unei conferinţe de presă numai pentru a declara că nu face parte din rândul politicienilor „duşi cu pluta”, mai că ne pune pe gânduri. (C. Ghenea)

16 comentarii la „Mãrginean spune cã nu-i dintre cei „duşi cu pluta”

  • mascariciule nu sti ce sa mai faci sa apari prin ziare si la postul de 2 bani al tau . cum tragi cate o besina , sa vada si prostii repede !!!

  • bravo Endre , asa este , pe postul antena1 Deva nu-i vedem decat pe Molot si pe Marginean nu mai stiu ce sa faca sa apara in prim plan , sa vedem dupa alegeri cat vor fi de implicati in viata hunedorenilor , RUSINE ANTENA 1 DEVA , MAI SUNT SI ALTI CETATENI IN ACEST ORAS , SE VEDE CA SUNTETI UN POST POLITIC .

  • Se vorbeste in oras ca Mircea Molot va cumpara voturile ,un vot 100 euro ,dar mai este o problema ,euro sunt falsi, fara nici o valoare ,iar cei care vor primi mita electorala de la oamenii lui Mircea Molot ,euro falsi vor avea necazuri cand se vor duce sa schimbe
    euro care sunt falsi cu legea.

  • Obsesia tuturor nebunilor este sa demonstreze ca de fapt ei sunt perfect sanatosi mintali… In realitate se cred Napoleon, Mihai Viteazu s.a. Saracu Margică tăntălică… să faci conferinţă de presă să fluturi certificate medicale… ha ha ha

  • MASCARICILOR PUSI DE MIRCICA SA COMENTATI ,CA DE ALTCEVA NU SUNTETI BUNI.OMUL ACESTA ARE F. MULTA DREPTATE – SA CONDUCI O PRIMARIE TB SA FII ZDARVAN LA CAP SA NU PUI BOTU SA TE ALIEZI CU TOTI TALHARII LA DRUMUL MARE SA JEFUIESI CETATENII.
    CINE RADE LA URMA RADE MAI BINE!.AVETI GRIJA LA VB DIN BATRANI CA TOATE SUNT ADEVARATE.

  • SCAPANE ODATA PETRE M. DE MUNTEAN SI CLICA LUI CA NE-AM SATURAT! SA VINA MIRCICA SA NE SPUNA UNDE SUNT BANII PE STUDII DE SUTE DE MII DE EURO DATI LA PRIETENI DIN TAXELE PLATITE DE NOI

  • Intr-o lume de nebuni nici nu mai stim ce e normal si ce nu !!!!

    Normali la cap cu sigurana nu sunt cei care comenteaza de acest OM care a facut multe nu numai pentru oras ci si pentru judet si cu siguranta va mai face multe daca i se va oferi ocazia. SPER sa fie lumea deschisa la minte si VOTEZE PETRE MARGINEAN daca ne dorim o schimbare in BINE .

    Oameni buni … si un soarece se satura de aceeasi gaura, sa nu mai spun cat de tare ne-am saturat de acelasi PRIMAR neSERIOS !!!!!!

  • Petre Marginean un om extraordinar ! Eu vreau o schimabare vreau un om gospodar, cinstit si mai ales si spimplu spus un om bun ! Si sa vazut clar ca are toate calitatile pentru ca a reusit sa sustina SMURD pentru judetul nostru asa cu multe piedici dar cu speranta pentru fiecare dintre noi aflat la greu. Acest om drag mie, nu numai ca poate fi un primar serios dar pentru orasul nostru este o speranta !!!

  • Deva s-a ramolit, Deva a imbatranit ….. e clar ca cineva a luat-o razna si a papat banii ca altfel nu se explica. CORECT sa se caute toti la cap ! Si tare mi-e frica ca nu vom mai avea loc la Zam !

    Bravo Petre Marginean !

    De-ar trece timpul mai repede sa ne scapam de hoti, de corupti si de neseriosi !

    Bravo Petre Marginean !

  • Ca avem politicieni ” dusi cu pluta ” este cert dar se pare ca avem si jurnalisti ” dusi cu pluta”. Domnule GHENEA, dumneavoastra cum va prezentati ?

    Ce face Marginean e foarte tare frate, bravo lui ! Eu spun asa … toti ar trebui sa ne cautam din cand in cand … un control periodic pentru profesori , doctori, judecatori chiar si vanzatoare, de politisi nu spun nimic ca lor li se face din cate stiu cate un control si … surpriza … toti sunt normali pana li se descarca arma pe undeva. Multi sunt dusi cu capul si nici nu mai remarcam ca sunt asa de multi ca ne-am obisnuit deja.

  • cred ca toate comentariile care sint scrise aici pro Margineanu sint scrise chiar de el,cine dracu e asa timpit sa scrie timpeniile astea, asa ca am indoieli de valabilitatea certificatului medical.

  • o sa te pape gligor cu fulgi cu tot,recunoaste ca nu ai nici o sansa si atunci o sa cred ca certificatul a fost dat pe bune

  • treziti-va oameni buni ai Devei! Un om cu capacitate organizatorica si minte structurata, documentat, informat si voluntar, care face ce isi propune,este GLIGOR care nu face numai parada si de fapt nu-i pasa decat de scaunul lui de salariul lui de buzunarul lui. SMURDU ESTE A LUI ARAFAT ARABAUL CAPABIL CARE A INFINTAT SMURDUL peste tot ca o fi fost Marginean sau Popescu sau Ionescu. Ba sa se bucure ca are salariul mare gratie acestui Arafat.In concluzie Smurdu la noi in judet ca si in toate celelalte ar fi existat oricum!… deci sa nu ne imbatam cu apa rece. Marcelee esti chiar comic cand spui ca marginean este gospodar si cinstit chiar daca ti-o fi drag tie! Eu zic sa-l iei acasa la tine sa te gospodareasca dar ai de grija ca s-ar putea sa te duca la sapa de lemn la talentul care il are.

  • Si primarul actual Mircia M este ( a fost) un primar de exceptie , putini primari au facut intr-un oras atatea obiective mari! asa ca nu mai criticati ca sunteti caraghiosi! Speraam sa ajunga sa faca si la judet proiecte pe masura ! Asa incat sa atraga cum a facut si la Deva investitori straini, sa dezvolte judetul si impreuna cu Gligor cu care face o echipa buna, sa continue proiecte de oameni de actiune ce sunt! Se zice ca Petru este coordonat pas cu pas de d.soara Gabriela cu scoala facuta prin corespondenta si care abia asteapta sa traga sforile ca primarita. Un om slab !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura