Marea îngrijorare naţională

Volodia Macovei

Într-un efort permanent de a masca nepriceperea, slăbiciunea, incoerenţa sau reaua intenţie, politicienii români au înţeles că ridicatul din umeri nu mai e la modă şi dă prost la electorat, astfel încât au început să practice pe scară largă „marea îngrijorare”. Degeaba aşteptăm opinii pertinente şi soluţii la problemele care par să nu se mai termine, politicianul român se strânge ca ariciul în jurul pungii doldora, îşi trage o figură preocupată, tristă, priveşte în zare şi ne împărtăşeşte îngrijorarea sa.     

Băsescu este îngrijorat că proiectul regionalizării României ar lua-o razna peste Constituţie, Victor Ponta este îngrijorat că lucrurile merg prost, şi în lumea haină şi în USL, că nu-l lasă Crin să trăiască, ori că nemţii ăia tot câş se uită la noi, Crin Antonescu e îngrijorat că trece prea greu timpul până când o să-şi vadă visul cu ochii, să se închidă la Cotroceni şi să se joace prin toate camerele. Ministrul sănătăţii e îngrijorat că nu va fi capabil să introducă rapid toate cele 1.001 taxe medicale la care visează, cum ar fi cele pe papuc, pe cuta de la cearceaf, pe nasturii asistentei, pe dopul de la chiuvetă, pe ecusonul de vizitator… Toţi sunt numai un plâns şi-o jale!
Ministrul Grapini, aflată recent în vizită prin judeţ, s-a arătat îngrijorată de tot şi toate: nu e bine că se fac o mulţime de cursuri din bani europeni şi absolvenţii acestora bat mingea pe maidan, pentru că nu-i angajează nimeni, că nu-s locuri de cazare câte ar trebui pentru turişti, iar castelul de la Hunedoara e eternul nereparat, deşi a înghiţit bani cât de-un cartier de locuinţe mărişor. şi, ce facem?… Între îngrijorările lui Grapini mai sunt şi femeile, care nu vor să fie toate patroane de firmă, drept pentru care a pus de un program prin care să dea câte 10.000 de euro doamnelor care vor să lase cratiţa şi să conducă economia. Mi-e mai greu să înţeleg de ce nu o îngrijorează şi bărbaţii, poate şi aceştia ar mânca o pită mai bună.
Una peste alta, din marea îngrijorare a politicienilor noştri putem învăţa să punem şi noi de-o mare îngrijorare: aceea că nimic bun nu are să se întâmple prea curând şi că, până nu vom scăpa de conducători depresivi, vom fi spectatori disperaţi ai unui concert penibil de văicăreli.