Actualitate

Mare sărbătoare la Densuş

07 densus (13)Magdalena Şerban

Ediţia a VIII-a a evenimentului „Fiii Comunei Densuş“ a adunat în satul de reşedinţă, toată suflarea comunităţii. Sâmbătă şi duminică, au fost două zile speciale, în care toată lumea s-a bucurat din plin. Manifestarea a fost găzduită de Castelul Mara din localitate.

Concurs de biciclete şi campionat intercomunal de fotbal
Dacă sâmbătă seara, mai tinerii comunei au petrecut în cadrul unei discoteci organizate în aer liber, sub puterea başilor, ziua de duminică a adus un program destinat tuturor vârstelor. Nu a lipsit concursul de biciclete desfăşurat pe grupe de vârstă, pedalând până la linia finală nu mai puţin de 71 împătimiţi ai acestui sport pe două roţi. Câştigătorului i s-a acordat o bicicletă, pentru locul al doilea, premiul a fost de 100 de lei, iar pentru locul III s-au oferit 50 de lei. De asemenea, a fost organizat şi un campionat de fotbat între sate, la care au participat echipele din Densuş, Peşteana, Peşteniţa, Ştei şi Hăţăgel. Sistemul de joc a fost unul pe bază de eliminări, iar marea câştigătoare din acest an a fost echipa din Densuş, care s-a ales cu un premiu de 400 de lei. Pe locul secund s-a clasat echipa din Ştei, ce a primit 200 de lei, iar poziţia a treia i-a revenit formaţiei din Hăţăgel, ce a plecat cu 100 de lei. De asemenea, s-au acordat cupe personalizate şi medalii, aşa cum îi şade bine unei competiţii care se respectă. Ba mai mult, atât fotbaliştii, cât şi bicicliştii au primit câte un tricou inscripţionat cu „Densuş 2013“, pe acesta, fiecare având stabilit şi numărul de concurs.

Folclorul a răsunat peste întregul sat
De pe terenul de sport din Densuş, atenţia publicului s-a mutat către scena special amenajată în incinta Castelului Mara, acolo unde a urmat premierea câştigătorilor competiţiilor sportive, cuvântări ale oficialităţilor locale şi judeţene, dar şi ale personalităţilor politice venite să asiste la manifestare. Printre aceştia, s-a numărat şi fostul edil-şef al comunităţii din Densuş, Sorin Ştefoni, care acum ocupă funcţia de secretar de stat în Ministerul Muncii. S-a continuat cu un spectacol folcloric, ce a scos la rampă nume precum Maria Didraga, Stana Stepănescu, Simona Dumoni, Andra Ciovican, Lidia Benea Matei, Lenuţa Evsei, Mariana Suciu, Violeta Deminescu, Viorica Brânduşan, Oana de la Timişoara, dar şi Ansamblul Românaşul al Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva. „Este o tradiţie care merită dusă mai departe, fiind menită să ne adune laolaltă pe toţi cei care avem o legătură sufletească cu comuna Densuş. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru că au ales să ne fie aproape şi îmi doresc ca acest eveniment să continue, pentru că ştiţi cum se spune: poţi să ai de toate, dacă nu îi ai pe cei dragi aproape. Nu în ultimul rând, doresc să le mulţumesc sponsorilor, dar şi lucrătorilor poştali care ne ajută ori de câte ori este nevoie“, a spus Traian Bugari, viceprimarul din Densuş. Acesta a mai menţionat că manifestarea s-a desfăşurat atât din bani alocaţi din bugetul primăriei, cât şi din sponsorizări şi a devenit deja un puternic simbol local.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura