Mare e grădina lui Dumnezeu! Înșelăciunea secolului. Victima este o femeie din Deva
Escrocul a reușit să fure o adevărată avere de la deveancă, respectiv aproape 800.000 de lei. I-a luat bijuteriile din aur și banii obținuți din vânzarea unui imobil. Recidivistul se află în Penitenciarul Rahova, dar a scăpat de răspunderea penală pentru escrocarea hunedorencei.
I-a promis că o face acționar
Ancheta procurorilor arată că escrocul a reușit să o păcăleascăp pe femeia din Deva timp de cinci ani, între 2012 și 2017. În această perioadă a convins-o să-i transfere diferite sume de bani de 131 de ori. „În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esență, că în perioada decembrie 2012 – februarie 2017, inculpatul (n.r. Neagu Constantin) a indus-o în eroare pe persoana vătămată, prezentându-se sub identitatea falsă director la o societate şi a determinat-o pe aceasta să efectueze 129 plăţi, în valoare de 677.060 de lei, prin mandate poștale, transferuri bancare Western Union și viramente bancare, să îi înmâneze personal suma de 90.000 de lei, obținută din vânzarea apartamentului proprietate şi să îi trimită prin colet, bijuterii din aur în greutate de 73 g, susţinând în mod mincinos că banii vor fi investiți, urmând să-i fie restituiți cu o dobândă deosebit de avantajoasă şi inducându-i, totodată, ideea că va deveni acționar al societății”, se arată în dosarul ajuns în instanță. Individul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune, numai că faptele s-au prescris. Instanța din cadrul Judecătoriei Deva a stabilit că a curs termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale și a dispus încetarea procesului penal. Chiar dacă a scăpat de o condamnare la închisoare, escrocul trebuie să acopere prejudiciul creat victimei, care se ridică la 786.734 de lei. Constantin Neagu se află în pușcărie unde execută o pedeapsă totală de peste 11 ani. (M. Gânju)