Manelist din Petroşani, arestat preventiv în lipsă

27 februarie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Maximilian Gânju

Un cântăreţ de manele din Petroşani a fost arestat în lipsă pentru punere în circulaţie de euro falşi. Mandatul a fost emis de Judecătoria Târgu Jiu, iar bărbatul se află într-un turneu în Germania şi Austria.

Dan Pitic (foto) a fost arestat în lipsă după ce ar fi transmis, prin telefon, că se află într-un turneu în Germania şi Austria şi se va prezenta la instanţă pentru a fi audiat, dar cum acest lucru nu s-a întâmplat, magistratul a emis mandatul de arestare. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului zis Dan Pitic, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie“, a decis instanţa. Dan Pitic este cercetat într-un dosar în care alţi trei bărbaţi din Alba şi Timiş au fost arestaţi, după ce ar fi fost prinşi, săptămâna trecută, cu peste 90.000 de euro falşi. „S-a făcut o propunere de arestare în lipsă a unui inculpat, în legătură cu aceleaşi aspecte, respectiv punere în circulaţie de valori falsificate, întrucât rezultă din probe suspiciunea rezonabilă că şi acest inculpat a săvârşit această infracţiune. Şi acesta s-a deplasat în municipiul Târgu-Jiu şi a pus în circulaţie bancnote euro falsificate şi are acelaşi grad de participaţie ca şi ceilalţi inculpaţi care au fost anterior arestaţi preventiv. S-a emis mandat de arestare în lipsă, el nu s-a prezentat, nu a fost audiat în această cauză. Va fi prezentat în faţa unui judecător să confirme mandatul. A fost citat cu mandat de aducere la domiciliul mamei sale, din municipiul Petroşani, nu a fost găsit. Au fost efectuate mai multe verificări“, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Anchetatorii spun că între manelistul din Petroşani şi ceilalţi inculpaţi au existat înţelegeri cu privire la bancnotele euro false plasate pe piaţă.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Măsuri de urgenţă pentru prevenirea infecţiilor cu Coronavirus în municipiul Deva

Am convocat, astăzi, 27 februarie 2020, la ora 8:00, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea aprobării planului propriu...

Primarul Florin Oancea: Devenii merită servicii medicale de calitate

Singura primărie din judeţ care a decis să mărească taxa la Asociaţia Salvital este cea a municipiului Deva. Contribuţia anuală...

Bulina neagră, 28.02.2020

Adrian Eugen Radu, cetăţean din Valea Jiului Pentru că instanţa din Petroşani i-a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv...

Închide