Mandatul lui Moloţ în fruntea judeþului, pe ultimii metri

14 aprilie 2015 | 3 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

5-molot-3  Natalia Bumbac

Astăzi, Tribunalul Alba va supune dezbaterii cererea lui Mircea Moloţ (foto) de anulare a ordinului emis de Prefectura Hunedoara prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Este vorba de prima înfăţişare în instanţă după ce dosarul a fost strămutat de la Tribunalul Hunedoara la cel din Alba, la solicitarea preşedintelui suspendat al CJ. Ordinul emis de prefectură are legătură cu verdictul dat de ANI prin care Moloţ a fost declarat incompatibil şi care a fost menţinut prin sentinţa definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 21 februarie 2015.

Situaţie neprevăzută de lege
Aşadar, magistraţii Tribunalului Alba vor trebui să dea o decizie faţă de cererea lui Moloţ, care va fi şi definitivă, nemaiexistând o altă cale de atac. În acest caz, pot fi luate în calcul două scenarii, unul prin care solicitarea de anulare a ordinului emis de prefectură să fie respinsă şi altul, mai puţin probabil, prin care ar putea fi admisă. Prima variantă ar duce la intrarea în vigoare a ordinului dat de prefectură prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de preşedinte al CJ Hunedoara, ceea ce ar duce la înlăturarea definitivă a lui Moloţ din fruntea instituţiei. În cazul în care magistraţii Tribunalului Alba vor admite cererea de anulare a ordinului, se va crea o situaţie inedită, care nu a fost prevăzută în Legea administraţiei publice locale. Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, o situaţie în care instanţa ar putea admite cererea de anulare a ordinului respectiv nu este prevăzută în Legea 215 a administraţiei publice locale.
În prezent, Mircea Moloţ se află sub control judiciar după ce a petrecut trei luni în arest la domiciliu, fiind cercetat penal de procurorii DNA într-un dosar de corupţie. Deşi a fost lăsat în libertate, magistraţii i-au interzis preşedintelui suspendat al CJ Hunedoara să se întoarcă la locul de  muncă, pe motiv că acolo ar fi fost săvârşite infracţiunile pentru care este anchetat. Măsura controlului judiciar a fost instituită din 9 martie şi este valabilă pentru o perioadă de 60 de zile.

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Moise Nicoară spune:

    Am spus de multe ori ca Purcel nu are simtul onoarei. Nu l-a avut niciodata. Nici cand nu a recunoscut fiul dintr-o relatie extraconjugala, nici cand si-a neglijat fiica cea mare, nici ca viceprimar, nici ca presedinte de CJ, nici cand s-a rupt USL. Nu are nici acum. Nu intelege ca toate aceste zbateri sunt inutile, ca viata lui publica este terminata. Toate aceste proceduri, fara a fi ilegale, sunt inutile.

  2. florin spune:

    ce ai inbatrinit ma nea molot parca ai fi mos teaca, stai in banca ta si nu te mai zvircoli atita ca vine dna cu coasa si te linistete ea de nu te vezi

  3. Eu spune:

    Unii au stat cu lumanarea si sunt cunoscatori in toate.
    Molot profita de sistemul judiciar la maxim, asa cum a facut tot timpul. Dovada ca a mai stat in functie ani buni, in care si-a multiplicat veniturile.
    In rest, nici nu cred ca mai vrea inapoi si probabil cel mai rau il doare cand vede ca unii pupatori de dos, pusi de el pe functii, i-au intors spatele.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Comisia parlamentarã, în vizitã la cetăţile dacice

În data de 19 mai, la invitaţia Consiliului Judeţean Hunedoara, Comisia celor două Camere reunite a Parlamentului în relaţia cu...

Deputatul Carmen Hãrãu cere promovarea mixului energetic în CSAT, pentru a salva CEH

Deputatul hunedorean Carmen Hărău (foto) a adresat o interpelare ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, prin...

Good Fill, noua invenţie pe care Corneliu Birtok Băneasă o prezintă la Geneva

Inginerul devean Corneliu Birtok Băneasă (foto) face parte din delegaţia României ce va fi prezentă la ediţia din acest an...

Închide