Actualitate

Mai mulţi candidaţi înscrişi la examenul pentru funcţia de director al CJAS

02 CJAS DevaOana Mihnea

La începutul lunii octombrie a anului trecut, toţi directorii caselor judeţene de sănătate din ţară au fost suspendaţi din funcţii  în urma unui ordin emis de preşedintele instituţiei, Vasile Ciurchea. Prin urmare, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează în 2 martie a.c., concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere pentru toate subunităţile din ţară.

Vinerea trecută, 19 februarie, a fost ultima zi în care au putut fi depuse dosarele de înscriere la concurs. Urmează ca în 24 februarie să fie afişată lista cu rezultatele selecţiei dosarelor. Pentru acceptare, candidatul trebuie să aibă cel puţin şapte ani exerciţiu în specialitate şi minimum cinci ani pe un post de conducere. Cei care se regăsesc pe lista dosarelor considerate valide, vor susţine în data de 2 martie proba scrisă, la care trebuie să ia cel puţin nota şapte pentru promovare. Conform datelor publice de pe site-ul CNAS, interviul va avea loc în maximum patru zile după proba scrisă. Acesta constă în testarea cunoştinţelor teoretice, practice, dar şi a abilităţilor manageriale. Competenţele manageriale vor fi verificate prin susţinerea de către candidat a unui plan de management, adaptat la condiţiile bugetare de anul acesta pentru CNAS.
Pentru Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, au fost depuse mai multe dosare de înscriere la concurs, între care se află şi cel al actualului director interimar, Ecaterina Cumpănaşu, care a preluat atribuţiile imediat după ce fostul preşedinte, Viorica Codoreanu, a fost suspendată din funcţie.

2 comentarii la „Mai mulţi candidaţi înscrişi la examenul pentru funcţia de director al CJAS

  • Oare candidatul sustinut de BUSOI o fi printre cei care si-au depus dosarul?
    Avand in vedere ca la SPITALUL JUDETEAN DEVA, a fost reinscaunat LAZA(si asta se pupa cu BUSOI), s-ar putea ca si la CJAS sa ajunga o colaboratoare in ale furaciunii cu LAZA.
    In felul asta jaful continua!

  • Prietenul meu este profesionist . Am avut experiente smecheroase . salut.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura