Actualitate

Mai mulţi bani pentru 3 spitale din judeţ

Sorina Popa

Aşa după cum v-am informat în ediţia noastră precedentă, în judeţ sunt trei spitale – la Deva, Hunedoara şi Petroşani – care au fost clasificate la categoria a III-a. Datorită acestei clasificări, cele trei unităţi medicale vor beneficia de un buget mai mare decât anul trecut, pentru funcţionarea din 2011.

Sumă minimă contractată

Pentru prima dată, Ministerul Sănătăţii introduce suma minimă contractată de către spitale cu Casele de Asigurări, pentru serviciile prestate. Asta înseamnă că, sub această sumă, unităţile medicale nu vor putea fi finanţate. Judeţul nostru se poate bucura că are trei spitale de categoria a III-a, ceea ce nu s-a întâmplat cu alte zone din ţară. În aceste condiţii, Spitalul din Deva va avea o creştere de cinci la sută a bugetului, la fel şi cel din Hunedoara, iar unitatea din Petroşani beneficiază de o mărire a sumelor alocate de 14 la sută.
„Am susţinut că spitalele din Deva, Hunedoara şi Petroşani trebuie să primească categoria a III-a, pentru că îndeplinesc criteriile necesare în proporţie foarte mare, ele având totuşi un plan de conformare. Ca atare, datorită faptului că ministerul de resort ne-a sprijinit, cele trei unităţi vor dispune de mai mulţi bani pentru funcţionare. De aceea, am militat să fie trecute la categoria a III-a”, a declarat Attila Dezsi, prefectul judeţului Hunedoara.

Mai mult decât se aşteptau

„Noua variantă, cea cu categoria a III-a, ne avantajează pe noi, ca spital. Spre deosebire de varianta propusă de CNAS, cea actuală remediază deficienţele şi devine avantajoasă, am putea spune”, a declarat Silviu Didilescu, managerul Spitalului Judeţean din Deva. La rândul său, medicul Barna Bende, managerul Spitalului din municipiul Hunedoara, susţine că „am obţinut clasificarea maximă. Iar într-un sistem de criză, creşterea cu cinci la sută a bugetului spitalului reprezintă un lucru foarte bun şi astfel unitatea se va descurca”.
Managerul Spitalului de Urgenţă din Petroşani, dr. Alin Vasilescu, este de părere că toate cele trei spitale de categoria a III-a din judeţ au numai de câştigat din acest punct de vedere. „Potrivit calculelor, vom beneficia de o creştere cu 14 la sută a bugetului, ceea ce este mult peste ceea ce am fi obţinut în cazul în care eram situaţi doar la categoria a IV-a”, a afirmat dr. Alin Vasilescu.

3 comentarii la „Mai mulţi bani pentru 3 spitale din judeţ

  • Deci inca un lucru rezolvat de prefect…sunt curios cine-si va aroga meritele pentru asta…

  • Prefectul face ceea ce spune. A anuntat acest scop inca din ianuarie in emisiunea lui Alin Bena la A1. Bravo!

  • Unde-i Gligor si Arion sa mai ne trimita vre-o scrisoare cu realizarile prefectului Desi numit de dl.eudep. Winkler pe care sa si-le aroge cu atata nerusinare cum au facut ultima data?
    Prefectu asta a mai facut ce a promis iar voi ….????????
    Mai vreti sa va si votam? La Hunedoara o sa castige dr. Gavrila Barna Bende ca oricum udmr va ramane la guvernare!
    Dr-e la treba! O sa ai cu varf si indesat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura