Înscrie-te ca voluntar! Copiii instituționalizați au nevoie de tine!
Ajungem MARI, cel mai mare program educațional din România care vine în sprijinul copiilor din sistemul de protecție, pornește o nouă campanie de recrutare de voluntari care să ofere șansa la o viață normală copiilor din Deva și Săulești. Copiii așteaptă 20 de oameni cu suflet bun care să-i încurajeze să-și descopere pasiunile, să le arate că lumea are și părți bune, să le fie colegi la teme și joacă, dar, cel mai important, să le devină prieteni.
Să le redea bucuria
În momentul în care sunt instituționalizați, copiii pierd dragostea și protecția familiei, își pierd direcția și puterea de a visa. Odată ce intră în sistemul de protecție, dispare tot ce era până atunci normal, pentru că atenția lor este concentrată asupra nevoii de supraviețuire într-un sistem care nu este pregătit suficient să le ofere un mediu securizat și într-o societate care nu știe cum să-i integreze, convinsă fiind că nu au abilitățile necesare.
„Învață-mă să visez este un apel adresat persoanelor peste 16 ani care își doresc o schimbare sau care vor să facă lucruri cu impact mare în viața celorlalți. Copiii instituționalizați au mare nevoie de acest sprijin. Au trecut prin multe dezamăgiri dureroase, încât pentru ei a devenit un lux să viseze. Nu au o plasă de siguranță: dacă lucrurile nu funcționează, nu au o persoană alături care să-i ajute să-și îndeplinească visul. E greu să te întorci la școală după ce ai repetat de două sau trei ori clasa pentru că ai fost mutat din centru în centru, să mai mergi la cursul de canto când colegii râd de tine că nu ai părinți. Toate împrejurările i-au făcut să creadă că nu au șansa să reușească. Noi ne-am propus să le redăm bucuria și determinarea de a-și descoperi visul, a-l urma și a deveni cineva” – Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.
Consiliere
Până în prezent, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să aibă o viață mai bună. Le-au oferit pregătire școlară, au organizat ateliere de dezvoltare personală, ateliere creative, excursii și ieșiri. I-au însoțit în tabere de viață independentă, i-au dus la ședințele de psihoterapie și de consiliere vocațională, i-au ajutat să-și descopere pasiunile pe care mulți le-au transformat în joburi.
Ce trebuie să știți
Copiii instituționalizați au nevoie de stabilitate. Au nevoie să aibă din nou încredere în cei din jur, în faptul că nu vor fi abandonați din nou. Nu sunt deloc pretențioși, au nevoie doar de un prieten care să-i încurajeze, să-i accepte așa cum sunt, să-i ajute să-și identifice nevoile și visurile. Modulul de voluntariat dedicat copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție – centre de plasament, centre de zi, centre de primire a copilului în regim de urgență, centre maternale, apartamente și case de tip familial – începe pe 15 noiembrie 2024 și se încheie pe 30 iunie 2025, cu opțiunea de a fi prelungit dacă există implicare și dorință. Voluntarii își vor petrece 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, sprijin moral și emoțional, șansa la o viață normală și la un viitor mai bun. Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorința de a ajuta copiii vulnerabili. Voluntarii vor trece printr-un proces inițial de pregătire necesar pentru toți cei care ajung să lucreze cu copiii instituționalizați. Acestea sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviți, care înțeleg angajamentul și sunt deciși să le fie alături copiilor pe termen lung. Ajungem MARI își propune să-și extindă activitatea și în alte județe, dacă în timpul campaniei de recrutare se înscriu în județele respective cel puțin 15 persoane dornice să fie alături de copiii instituționalizați. Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 30 septembrie pe https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/ .